luni, 26 octombrie, 2026
  • USD
  • EUR
Un biciclist de 43 de ani a murit, lovit de o mașină pe bulevardul Dacia din Chișinău
Sursa foto: Poliția

Un biciclist de 43 de ani a murit, lovit de o mașină pe bulevardul Dacia din Chișinău

Un biciclist de 43 de ani a murit astăzi pe bulevardul Dacia din Chișinău, după ce a fost lovit de un automobil. Bărbatul a decedat la locul accidentului, din cauza traumatismelor suferite.

Conform datelor preliminare ale Poliției, în accident a fost implicată o Toyota, la volanul căreia se afla o femeie de 31 de ani. Biciclistul circula pe partea carosabilă, însă împrejurările în care a fost lovit urmează să fie clarificate de anchetatori.

Conducătoarea automobilului a fost testată alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a produs impactul și toate circumstanțele cazului. Poliția precizează că informațiile disponibile la această etapă sunt preliminare și ar putea fi actualizate pe măsura avansării investigațiilor.