Un bărbat din Vulcănești, reținut pentru 72 de ore. A ajutat doi ucraineni să ajungă ilegal în R. Moldova
Un bărbat de 45 de ani, originar din raionul Vulcănești, a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul de detenție preventivă pentru organizarea migrației ilegale. Potrivit Poliției de Frontieră, bărbatul este suspectat că ar fi complice în cadrul unui grup infracțional specializat pe organizarea migrației ilegale pentru doi cetățeni ucraineni, care urmau să achite câte 4.000 de dolari pentru a ajunge ilegal pe teritoriul R. Moldova.
„Polițiștii de frontieră au reținut în flagrant delict un conațional, fiind complice în cadrul unui grup infracțional specializat pe organizarea migrației ilegale pentru doi cetățeni ucraineni. Străinii au fost descoperiți de către patrula Poliției de Frontieră la scurt timp după ce aceștia au reușit să traverseze clandestin frontiera de stat moldo-ucraineană. (...) Bănuitul avea rolul de la preluarea, până la transportarea cu scopul părăsirii legale a teritoriului R. Moldova. Incidentul a avut loc în zona din responsabilitatea Sectorului Poliției de Frontieră Vulcănești, la sfârșitul săptămânii trecute”, anunță Poliția de Frontieră.
În cadrul verificărilor, polițiștii de frontieră au identificat doi bărbați ucraineni, cu vârste cuprinse între 33 și 34 de ani. Potrivit declarațiilor și cercetărilor ulterioare, cetățenii ucraineni trebuiau să achite suma de 4000 dolari SUA fiecare pentru a ajunge pe teritoriul R. Moldova.
Bănuitul în vârstă de 45 de ani, originar din raionul Vulcănești, a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul de detenție preventivă.
În procesul de documentare a cazului, cei doi ucraineni au solicitat azil pe teritoriul R. Moldova. În continuare, sub conducerea Procuraturii Vulcănești împreună cu organul de urmărire penală sunt întreprinse măsuri procesuale în vederea documentării și atragerii la răspundere a persoanelor implicate în acțiunea ilegală, cu respectarea normelor de prezumție a nevinovăției.
Pe 12 februarie, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a prelungit legea marțială și mobilizarea generală cu încă trei luni. De la începutul invaziei Federației Ruse în Ucraina, aproape toți bărbații ucraineni cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani au interdicția de a părăsi țara. Chiar și așa, mulți dintre aceștia găsesc modalități de a părăsi ilegal țara.