Un avocat din Hîncești a fost reținut pentru trafic de influență. A cerut o mită de peste 16 mii de euro
Un avocat din Hîncești a fost reținut, luni dimineață, de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), sub acuzația de trafic de influență. Potrivit organelor de drept, avocatul ar fi pretins suma de 16.500 de euro de la un bărbat, cercetat de organele de drept, pentru a interveni pe lângă magistrați, astfel încât să obțină o soluție favorabilă în dosarul acestuia. Acesta urmează a fi plasat în izolatorul de urmărire penală al Centrului.
Potrivit unui comunicat al CNA, avocatul a fost reținut, în această dimineață, de ofițerii CNA, sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Chișinău. El ar fi pretins de la un bărbat, cercetat de organele de drept, suma de 16.500 de euro sau echivalentul a peste 300.000 lei, susținând că ar avea influență asupra unor persoane publice și cu funcție de demnitate publică și că le-ar putea determina să emită o soluție favorabilă în dosarul acestuia.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
„Fapta bănuitului a fost documentată în cadrul acțiunilor de investigație și de urmărire penală, desfășurate de CNA, inclusiv fiind fixată transmiterea unei tranșe de bani din suma pretinsă”, precizează CNA.
În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat obiecte și înscrisuri importante pentru cauza penală. Avocatul a fost reținut pentru de 72 ore și urmează a fi plasat în izolatorul de urmărire penală al Centrului.
Acțiunile în prezenta cauză penală sunt în desfășurare, sub conducerea procurorilor, în scopul identificării tuturor persoanelor implicate, se menționează în comunicat.
Notă: Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile a instanței de judecată.