marți, 16 iunie, 2026
  • USD
  • EUR
Un artist rus și critic al lui Putin, împușcat mortal în Polonia
Foto: DW

Un artist rus și critic al lui Putin, împușcat mortal în Polonia

Autoritățile din Polonia investighează uciderea unui artist rus cunoscut pentru pozițiile sale critice la adresa președintelui Vladimir Putin. Procurorii spun că atacul are caracteristicile unei execuții, transmite BBC.

Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, cunoscut sub pseudonimul artistic Semion Skrepețki, a fost atacat luni într-o parcare aflată la circa 600 de metri de consulatul Belarus. Ancheta arată că acesta a fost împușcat de mai multe ori, în cap, piept și spate.

Potrivit autorităților locale, victima a fost abordată de un bărbat înarmat neidentificat, care a tras inițial două focuri de armă, iar apoi a continuat atacul după ce aceasta a căzut la pământ.

„Când victima a căzut la pământ, făptașul s-a apropiat, a tras încă trei focuri de armă și apoi a fugit rapid de la locul faptei. Robert K. a murit pe loc”, a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului din Lublin, Marcin Kozak.

La fața locului au fost găsite cinci tuburi de cartuș și un glonț de calibrul 9 mm. O autopsie urmează să fie efectuată în zilele următoare.

Poliția poloneză a reținut doi cetățeni belaruși, în vârstă de 33 și 37 de ani, în apropierea consulatului Belarus din oraș. Rolul lor în acest caz nu a fost încă stabilit.

Cine a fost Semion Skrepețki?

Semion Skrepețki a fost un artist vizual cunoscut pentru caricaturile sale satirice, adesea provocatoare, îndreptate împotriva președintelui rus Vladimir Putin, a liderului belarus Alexandr Lukașenko, a liderului cecen Ramzan Kadîrov, dar și a fostului lider sovietic Iosif Stalin.

Foto: x.com

De-a lungul activității sale, artistul și-a extins critica și asupra unor figuri ale opoziției ruse, inclusiv prin caricaturi ale lui Alexei Navalnîi, scrie DW.

Născut într-un sat din Republica Altai, Federația Rusă, Skrepețki trăia în exil în Polonia din anul 2021.

Cu doar câteva zile înainte de moartea sa, acesta s-a aflat la Berlin, de Ziua Rusiei, unde a participat la un protest în fața ambasadei Rusiei. Cu acea ocazie, a prezentat o lucrare satirică în care erau înfățișați Vladimir Putin și Iosif Stalin.