Un angajat al întreprinderii „MoldATSA” s-ar fi sinucis. Autoritatea Aeronautică Civilă a inițiat investigații

Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) a anunțat inițierea unei investigații în cadrul întreprinderii de stat „MoldATSA”, responsabilă de utilizarea spațiului aerian și deservirea traficului aerian. Se întâmplă după ce un angajat s-ar fi sinucis în după amiaza zilei de marți, 13 mai, din cauza unor presupuse probleme la locul de muncă.
Într-un comunicat emis miercuri, 14 mai, AAC precizează că va verifica procedurile interne legate de climatul organizațional din cadrul „MoldATSA”.
„Înțelegem importanța clarificării tuturor circumstanțelor acestui caz tragic și ne angajăm să asigurăm transparență deplină pe parcursul întregului proces. Vom reveni cu informații suplimentare imediat ce acestea vor fi disponibile”, menționează reprezentanții Autorității Aeronautice Civile.
La câteva minute distanță după anunțul AAC, cu o reacție oficială a venit și „MoldATSA”. Întreprinderea a făcut apel public la respectarea memoriei colegului decedat, dar și la evitarea concluziilor premature.
„Toți controlorii de trafic aerian sunt supuși periodic unor evaluări medicale și psihologice, conform reglementărilor Autorității Aeronautice Civile, pentru a asigura cele mai înalte standarde de siguranță în domeniu”, se arată în comunicatul întreprinderii.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Tragedia a avut loc acum o zi, în sectorul Botanica al capitalei. Inițial, despre acest lucru a scris PulsMedia.MD, care a raportat că un tânăr în vârstă de 26 de ani a murit, după ce s-ar fi aruncat în gol de la etajul superior al unui bloc de locuit cu nouă etaje de pe strada Botanica Veche. Potrivit aceleiași surse, victima ar fi lăsat un bilețel de adio în apartament.
La câteva ore distanță, Jurnal.md a informat, cu trimitere la surse, că tânărul era angajat al „MoldATSA” și s-a aruncat de la balconul apartamentului în care locuia cu părinții și surorile sale.
Potrivit surselor Jurnal.md, motivul suicidului ar fi fost problemele tot mai serioase pe care tânărul le avea la serviciu cu șefii săi. Cei din urmă l-ar fi umilit pe tânăr „utilizând metode de intimidare implementate în fosta armată sovietică”.
„Controlorul de navigație aeriană s-ar fi aruncat de la balcon sub privirile îngrozite ale tatălui său. În ultimele clipe de viață, tânărul ar fi izbucnit în lacrimi, asigurându-l în același timp pe tatăl său că se simte bine”, a scris Jurnal.md.
Solicitat de Jurnal.md aseară, administratorul „MoldATSA”, Dumitru Vangheli, a declarat că tocmai aflase despre tragedie, iar mai apoi a spus că nu cunoștea prea multe despre cazul respectiv. Ulterior, Vangheli i-a rugat pe jurnaliști să revină miercuri pentru mai multe detalii.