vineri, 10 iulie, 2026
  • USD
  • EUR
Ucraina vrea să-și apere cerul cu Freya, un nou sistem antirachetă pe care îl dezvoltă împreună cu Europa
Volodimir Zelenski la summitul NATO de la Ankara. Sursa foto: Volodimir Zelenski / Facebook

Ucraina vrea să-și apere cerul cu Freya, un nou sistem antirachetă pe care îl dezvoltă împreună cu Europa

Ucraina lucrează împreună cu mai multe state europene la dezvoltarea unui nou sistem de apărare antirachetă, denumit Freya. Acesta ar putea deveni o alternativă mai ieftină și mai ușor de produs decât sistemul american Patriot. Anunțul a fost făcut de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în cadrul unei conferințe de presă, transmite UNIAN.

*Numele Freya provine din limba veche nordică și aparține zeiței nordice a iubirii, frumuseții, fertilității și magiei. Cuvântul înseamnă literalmente „Doamna” sau „Stăpâna”.

Potrivit lui Zelenski, prima reuniune dedicată proiectului va avea loc în curând, în Franța.

„Sarcina noastră a fost să reunim lideri, companii, să-i aducem pe toți împreună și să prezentăm un proiect corespunzător pentru producerea unui sistem european comun de rachete antibalistice numit Freya. Am vrut să-l prezentăm țărilor care ar putea ajuta Ucraina să implementeze acest proiect într-un timp foarte scurt”, a declarat președintele ucrainean, citat de UNIAN.

Liderul de la Kiev a precizat că, teoretic, Ucraina ar putea dezvolta un astfel de sistem și pe cont propriu, însă procesul ar dura ani de zile.

„În următoarele zile ne vom întâlni și vom prezenta liderilor planul. Dacă liderii, capacitățile lor industriale și companiile lor vor susține proiectul „Freya”, sistemul ar putea deveni operațional curând. Prioritatea numărul unu este apărarea antirachetă. Așa vom putea proteja cerul Ucrainei prin propriile forțe”, a adăugat Zelenski.

Președintele ucrainean susține că rachetele balistice reprezintă în prezent una dintre cele mai mari amenințări la nivel mondial, în condițiile în care există puține sisteme capabile să le intercepteze. El a menționat sistemul american Patriot și complexul italo-francez SAMP/T NG, despre care a spus că sunt costisitoare și disponibile în număr limitat.

Zelenski a explicat că dezvoltarea unui sistem antirachetă presupune nu doar producerea rachetelor și a lansatoarelor, ci și a radarelor, a sistemelor de comandă și a altor componente complexe, pe care Ucraina încă nu le produce. De aceea, Kievul are nevoie de sprijinul partenerilor europeni, care dețin capacitățile industriale necesare pentru fabricarea acestor elemente.

Anunțul privind proiectul Freya vine la câteva zile după ce președintele SUA, Donald Trump, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă comune cu Zelenski, desfășurate în marja summitului NATO de la Ankara, că Washingtonul este dispus să ofere Ucrainei o licență pentru producerea rachetelor destinate sistemelor Patriot. Trump a recunoscut că tehnologia este extrem de complexă și a menționat că producătorul sistemului nu fusese încă informat despre această decizie, însă și-a exprimat încrederea că Ucraina va putea dezvolta această capacitate.

Potrivit publicației The New York Times, care citează experți în domeniu, o astfel de autorizare ar reprezenta un semnal politic important de sprijin pentru Kiev. Totuși, specialiștii avertizează că lansarea producției interne de rachete interceptoare va necesita câțiva ani, din cauza complexității tehnologice, a transferului de tehnologii sensibile, a dezvoltării infrastructurii industriale și a altor provocări organizatorice.