Ucraina respinge condiţiile lui Vladimir Putin pentru negocieri de pace
Ucraina a respins condiţiile anunțate vineri, 14 iunie, de către preşedintele rus Vladimir Putin pentru negocierile de pace, printre care retragerea trupelor Kievului din cele patru provincii ucrainene revendicate de Rusia şi renunţarea de către Ucraina la aspiraţia de aderare la NATO.
„Nu există noi „propuneri de pace” din Rusia. Entitatea Putin a exprimat doar „setul standard al agresorului”, care a fost auzit deja de multe ori. Conținutul său este destul de specific, extrem de ofensator pentru dreptul internațional și vorbește absolut elocvent despre incapacitatea actualei conduceri ruse de a evalua în mod adecvat realitățile”, a scris Mihail Podoliak, consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe platforma X.
Potrivit acestuia, nu este nimic nou în propunerea Rusiei.
„(...) Nu e nicio dorință de a pune capăt războiului. Dar există dorința de a nu plăti pentru acest război și de a-l continua în noi formate. Totul este o farsă completă. Prin urmare – încă o dată – scăpați de iluzii și nu mai luați în serios „propunerile Rusiei” care sunt jignitoare”, a conchis acesta.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Mai devreme, Vladimir Putin a declarat că pentru a începe negocierile de pace, Ucraina trebuie să-și retragă trupele din Luhansk, Donețk, Herson și Zaporojie și să renunțe oficial la planurile de aderare la NATO.
Pe 24 februarie 2022, la ora 04:45, Federația Rusă a atacat Ucraina cu sute de mii de soldații și mii de unități de tehnică militară. Acesta a devenit cel mai mare atac asupra unei țări europene de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace.
Atunci, preşedintele rus Vladimir Putin anunțase în zori o operaţiune militară specială în Ucraina, pentru „a apăra” separatiştii din regiunea Donbas. În septembrie 2022, Rusia a anexat patru teritorii ucrainene ocupate parțial de Moscova - Luhansk, Donețk, Herson și Zaporojie.