Tragedie la Fălești: O fetiță în vârstă de șapte ani a decedat în urma unui accident rutier
În apropierea satului Egorovca, raionul Fălești, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei fetițe în vârstă de șapte ani. Impactul s-a produs acum o oră, anunță Poliția.
La volanul autoturismului se afla mama copilei, o femeie în vârstă de 35 de ani, din raionul Nisporeni. Preliminar, oamenii legii au stabilit că șoferița a derapat de pe traseu și s-a tamponat într-un copac. De vină ar fi viteza de deplasare în curbă și carosabilul umed.
În rezultatul impactului, fetița a decedat la fața locului. În mașină se afla și fratele acesteia, în vârstă de șase ani, care a fost transportat la spital. Poliția investighează toate circumstanțele producerii accidentului.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Amintim că, până duminică, 15 septembrie, ora 6:00, R. Moldova se află sub două coduri de instabilitate atmosferică. Pentru raioanele din estul țării a fost emis cod portocaliu de ploi puternice, iar pentru vestul țării - cod galben. Potrivit sinopticienilor, cantitatea de precipitaţii prognozate pentru o singură zi va atinge valorile pentru o lună întreagă.
Cetățenii sunt îndemnați abțină de la călătorii. În situații excepționale, sunați la numărul unic 112.