Topul celor mai plătite locuri de muncă vacante în R. Moldova: Cel mai mare salariu ajunge la 50 de mii de lei

Topul celor mai plătite locuri de muncă vacante în R. Moldova: Cel mai mare salariu ajunge la 50 de mii de lei
Sursa foto: Getty Images

Cel mai plătit loc de muncă înregistrat pe piața muncii din R. Moldova, la data de 15 august 2024, este cel pentru poziția de geodez-șef în construcția de drumuri, în cadrul unei companii din orașul Hînceşti. Potrivit Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), salariul propus de angajator pentru această funcție este de 50 de mii de lei.

Cerințele angajatorului din Hînceşti față de persoanele cointeresate să aplice sunt atribuite domeniului de verificare a actelor geodezice în baza cercetărilor efectuate, înregistrarea documentelor legate de geodezie şi proiectarea drumului.

De asemenea, compania dispune de mai multe locuri de muncă vacante pentru pozițiile de: maistru în construcția de drumuri, mecanic auto, magaziner, excavatorist și mașinist la ruloul compactor pentru o remunerare salarială de 32.600 – 43.200 lei.

O companie de construcții din Chișinău oferă o remunerare salarială de 20.000 - 40.000 de lei pentru pozițiile de fierari betoniști, dulgheri, sudori și muncitori auxiliari în construcția de blocuri locative.

O companie germană cu fabrică la Strășeni, unic producător de țesături de înaltă tehnologie și de produse din fibră de sticlă, oferă pentru poziția de tehnolog-şef un salariu de 35.000 lei. Specialistul va fi responsabil de asigurarea controlului producerii şi de ajustarea regimului tehnologic.

Tot o companie din Strășeni, specializată în confecții metalice, este în căutare de trei sudori și oferă un salariu de 15.000 - 35.000 lei. Specialiștii vor fi responsabili de asigurarea calitativă a sudurii.

La Ungheni, o companie angajează patru conducători auto, pentru care oferă remunerare de 10.000-35.000 lei. Permis de conducere pentru categoriile C și E este obligatorie, la fel și disponibilitatea angajatului de a efectua curse auto de lungă durată.

Urmăriți-ne pe canalul nostru de Telegram

Organizația WEWORLD Moldova angajează trei coordonatori de proiect, 3 coordonatori de programe de dezvoltare și 3 asistenți sociali-comunitari, pentru care oferă remunerare de 16.000 - 32.000 lei.

O companie IT din Chișinău oferă pentru doi redactori traducători un salariu de 13.700-30.000 lei. Persoanele interesate vor cunoaște limba engleză şi limba rusă pentru a realiza traducerea jocurilor video.

Un producător de mobilă din capitală angajează cinci tîmplari care vor primi remunerare de 12.000-30.000 lei. Angajatul va lua parte la realizarea mobilei din lemn masiv.

Cele mai plătite locuri de muncă, sunt disponibile atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Doritorii sunt îndemnați să acceseze Topul celor mai bine plătite locuri de muncă vacante înregistrate în baza de date a ANOFM. Lista locurilor vacante disponibile în R. Moldova o puteți vedea AICI.

Pentru informații suplimentare despre locurile de muncă vacante înregistrate în baza de date a ANOFM și condițiile de ocupare a acestora:

  • vizitați subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă;
  • contactați Centrul de Apel al ANOFM la nr. 080001000 (apel gratuit din R. Moldova) sau (+37322) 838414 (apel cu tarif normal din străinătate) de luni până vineri, în intervalul orelor 8.00-17.00;
  • accesați portalul www.angajat.md.