Tinerii sunt invitați să descopere „Agricultura 5.0” la Căușeni. Drone, robotică și învățământ dual la târgul AgriCOOL
Tinerii interesați de agricultură, tehnologii moderne și meseriile viitorului sunt invitați la Târgul Regional „Viitorul e AgriCOOL”. Evenimentul va avea loc pe 23 mai, între orele 10:00 și 13:00, la Vinăria Sălcuța din raionul Căușeni.
La târg vor participa 11 instituții de învățământ agricol, care vor prezenta, într-un format interactiv, ce înseamnă agricultura modernă și ce oportunități pot avea tinerii care aleg acest domeniu. Participanții vor putea vedea demonstrații live cu drone agricole, simulatoare de zbor, ecografe de ultimă generație și ateliere de robotică. Programul mai include masterclass-uri tematice, degustări, quiz-uri cu premii și un moment dedicat artei sabrajului.
Evenimentul va oferi și informații despre învățământul dual, sistemul prin care tinerii pot învăța o meserie, pot lucra și pot primi în același timp salariu și bursă.
Organizatorii spun că târgul își propune să arate că agricultura nu mai înseamnă doar muncă tradițională, dar și tehnologie, inovație și oportunități reale de carieră pentru tineri.
Geolocația evenimentului poate fi găsită pe acest link.