sâmbătă, 24 ianuarie, 2026
  • USD
  • EUR

#Toate știrile: Miercuri, 18 iunie

În cadrul Inspectoratului General de Carabinieri va fi desemnat un Punct național de informare fotbalistică

În cadrul Inspectoratului General de Carabinieri va fi desemnat un Punct național de informare fotbalistică

În cadrul Inspectoratului General de Carabinieri (IGC) va fi desemnat un Punct național de informare fotbalistică. Cabinetul de miniștri a aprobat o hotărâre în acest sens în cadrul ședinței din 18 iunie. Potrivit responsabililor de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), punctul le va permite autorităților să comunice în timp real cu alte state și să identifice din timp eventualele riscuri legate de persoane sau grupuri cu comportament violent. „Asta înseamnă mai puține incidente, mai puțină
# Social
Amalgamare voluntară în raioanele Leova și Fălești. Șapte localități vor forma două entități administrative

Amalgamare voluntară în raioanele Leova și Fălești. Șapte localități vor forma două entități administrative

Două grupuri de unități administrativ-teritoriale din R. Moldova au aprobat decizii privind amalgamarea voluntară. Primul grup este constituit din orașul Leova și satele Sîrma, Tochile-Răducani și Sărata-Răzeși, iar al doilea grup include satul Călinești, comuna Chetriș și satul Hîncești, din raionul Fălești. Modificarea organizării administrativ-teritoriale a fost aprobată astăzi de Executiv. Amalgamarea acestor primării ar urma să aducă mai multe investiții directe în infrastructură locală -
# Social
Aprobat de Guvern: Permisele de conducere moldovenești vor fi recunoscute în Italia și Letonia

Aprobat de Guvern: Permisele de conducere moldovenești vor fi recunoscute în Italia și Letonia

Cetățenii moldoveni care locuiesc permanent în Italia și Letonia își vor putea preschimba permisele de conducere fără examene suplimentare. Guvernul a aprobat în cadrul ședinței de astăzi, 18 iunie, Acordul cu Republica Letonia și semnarea Acordului cu Guvernul Italiei. Potrivit Executivului, proiectele vor facilita mobilitatea cetățenilor, vor asigura un cadru juridic clar și eficient pentru conversiunea permiselor de conducere și vor consolida relațiile bilaterale în domeniul transporturilor
# Social
Doisprezece moldoveni au fost evacuați din Israel prin Egipt. Precizările ambasadorului R. Moldova

Doisprezece moldoveni au fost evacuați din Israel prin Egipt. Precizările ambasadorului R. Moldova

Un grup format din doisprezece cetățeni moldoveni a fost evacuat din Israel prin Egipt. La proces a contribuit ambasada Portugaliei în Israel, a anunțat șeful misiunii diplomatice moldovenești de la Tel Aviv, Alexandr Roitman. „După preluarea a circa 450 de apeluri telefonice și peste 100 de e-mailuri, ambasada R. Moldova în Israel a identificat, prin contactarea directă a cetățenilor care anterior au solicitat evacuarea din Israel (circa 75 de conaționali), un grup de 12 persoane care au decis
# Social
Chișinăul, despre participarea lui „Caras” la un campionat din Rusia: „Nu este recunoscută oficial”

Chișinăul, despre participarea lui „Caras” la un campionat din Rusia: „Nu este recunoscută oficial”

Sportivul Victor Muntean, cunoscut pe platforma TikTok sub pseudonimul „Caras”, a participat zilele trecute la o competiție intitulată „Cupa Mondială de Powerlifting și Haltere”, care s-a desfășurat în orașul Sankt-Petersburg, Rusia, și a adus de acolo opt medalii de aur și „Cupa Campionului Absolut”. La deplasarea lui Victor a contribuit inclusiv partidul „Moldova Mare”, condus de fosta procuroare Victoria Furtună. Reprezentanții formațiunii și unii internauți au criticat guvernarea de la Chiși
# Social
Drapelul Rusiei, afișat la Congresul Mondial al Viei și Vinului de la Chișinău. R. Moldova aduce scuze

Drapelul Rusiei, afișat la Congresul Mondial al Viei și Vinului de la Chișinău. R. Moldova aduce scuze

Delegația Ucrainei la Congresul Mondial al Viei și Vinului, organizat la Chișinău, a anunțat ieri că părăsește evenimentul în semn de protest față de prezența delegației ruse și a afișării drapelului Federației Ruse la acest eveniment. Ulterior, simbolurile rusești au fost înlăturate, iar reprezentanții Kievului au decis să revină parțial în program. Ministra Agriculturii a declarat astăzi că autoritățile aduc scuze delegației ucrainene, precum și tuturor participanților la congres. Directorul
# Social
Blocurile electorale nu mai pot utiliza denumiri identice cu cele ale partidelor

Blocurile electorale nu mai pot utiliza denumiri identice cu cele ale partidelor

Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat ieri un nou regulament privind particularitățile constituirii și înregistrării blocurilor electorale. Teleradio-Moldova scrie că una dintre cele mai importante prevederi vizează denumirea blocurilor electorale. Mai exact, cele din urmă nu mai pot purta numele unui partid care face parte din bloc și nici al unei formațiuni din afara acestuia, dacă denumirea este identică. Potrivit sursei citate, vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale, Pavel Post
# Politică
Tiraspolul organizează a doua repetiție pentru reconstituirea operațiunii Iași-Chișinău

Tiraspolul organizează a doua repetiție pentru reconstituirea operațiunii Iași-Chișinău

Pretinsele autorități de la Tiraspolul anunță o nouă repetiție pentru reconstituirea operațiunii Iași-Chișinău din cel de-al Doilea Război Mondial. Astăzi, de la 11:00, pe plaja din Tiraspol va fi din nou „multă tehnică militară și explozii”, transmite „Первый Приднестровский”. Acțiunile au loc în pofida apelurilor Chișinăului de a înceta manevrele care pune în pericol stabilitatea și securitatea în regiune. Așa-numita reconstituire a operațiunii Iași-Chișinău din cel de-al Doilea Război Mondia
# Social
Focar de pestă porcină în nordul țării. Raioanele Drochia și Rîșcani au fost plasate în carantină

Focar de pestă porcină în nordul țării. Raioanele Drochia și Rîșcani au fost plasate în carantină

În proximitatea localităților Ochiul Alb și Nicoreni, din raionul Drochia, a fost depistat un focar de pestă porcină africană (PPA) la porci domestici. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a anunțat că raioanele Drochia și Rîșcani au fost plasate în carantină, fiind restricționată comercializarea porcilor vii și a cărnii de porc din gospodăriile locuitorilor din ambele raioane, inclusiv în cadrul piețelor agroalimentare. Sâmbătă, 15 iunie, administratorul unor terenuri agricole
# Social
Chișinăul examinează posibilitatea organizării unei evacuări ordonate a moldovenilor din Israel

Chișinăul examinează posibilitatea organizării unei evacuări ordonate a moldovenilor din Israel

Ministerul de Externe anunță că monitorizează în continuare, cu atenție sporită, evoluțiile de securitate din Israel și menține activă coordonarea cu autoritățile israeliene și cu partenerii internaționali Ambasada R. Moldova la Tel Aviv este în contact permanent cu cetățenii moldoveni aflați pe teritoriul Israelului, care solicită sprijin consular și colectează date necesare pentru planificarea măsurilor de evacuare. „Misiunea diplomatică de la Tel Aviv gestionează fiecare caz în parte și exa
# Social
Atletul Serghei Marghiev a obținut medalia de aur la Campionatul Deschis al Italiei

Atletul Serghei Marghiev a obținut medalia de aur la Campionatul Deschis al Italiei

Atletul Serghei Marghiev s-a situat pe locul I la Campionatul Deschis al Italiei (Campionato Italiano di Società Assoluto), care a fost găzduit de orașul Brescia. Cu un anunț în acest sens a venit Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale. Potrivit reprezentanților Centrului, sportivul nostru a cucerit medalia de aur la aruncarea ciocanului, cu rezultatul de 73,46 metri. Amintim că Serghei Marghiev a participat anul trecut la Jocurile Olimpice de la Paris, situându-se pe locul 18 din
# Social
Elevii din R. Moldova au obținut trei medalii de argint și o mențiune de onoare la Olimpiada Europeană la Fizică

Elevii din R. Moldova au obținut trei medalii de argint și o mențiune de onoare la Olimpiada Europeană la Fizică

Lotul olimpic al R. Moldova a obținut două medalii de argint, o medalie de bronz și o mențiune de onoare la Olimpiada Europeană la Fizică. Competiția s-a desfășurat în Sofia, Bulgaria, în perioada 13-17 iunie 2025. Medaliile de argint au fost obținute de Darius Graur și Alex Secrieru, elevi la Liceul Teoretic „Orizont” din Chișinău, medalia de bronz a fost obținută de către Victor Sandu, elev al Liceului Teoretic „Orizont” din Chișinău, iar mențiunea de onoare a fost obținută de Vadim Arhip, el
# Social
Vreme frumoasă și cer predominant senin. Ce temperaturi se vor înregistra pe 18 iunie

Vreme frumoasă și cer predominant senin. Ce temperaturi se vor înregistra pe 18 iunie

Astăzi vom avea parte de vreme va fi frumoasă, cu cer predominant senin și fără precipitații pe întreg teritoriul țării. Presiunea atmosferică va fi normală, iar vântul va sufla de la slab până la moderat, din nord-vest. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în nordul țării se vor înregistra temperaturi maxime între +25..+26°C, în centrul R. Moldova, maxima zilei va oscila între +27..+28°C, iar în sudul republicii, mercurul din termometre va urca până la +29..+30°C. Urmăriți-ne și p
# Social # Meteo

Marți, 17 iunie

„My Skin”, despre comunicatul ANSP: BMHCA este o esență parfumată, nu o substanță activă sau toxică

„My Skin”, despre comunicatul ANSP: BMHCA este o esență parfumată, nu o substanță activă sau toxică

Rețeaua de magazine „My Skin” a venit cu o declarație oficială după ce Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) a anunțat că în comerț au fost depistate mai multe produse cosmetice periculoase pentru sănătate, care conțin Butylphenyl Methylpropional (BMHCA). Reprezentanții rețelei cu produse cosmetice coreene notează că BMHCA este esență parfumată, nu o substanță activă sau toxică. Ingredientul a fost pe larg folosit de către producătorii din Coreea, precum și la nivel global (inclusiv
# Social