Muncitorii de la Calea Ferată cer achitarea urgentă a restanțelor salariale: „Rușine guvernării”
Angajații de la Calea Ferată din Moldova au protestat astăzi în fața Guvernului, Parlamentului și Președinției, pentru a cere achitarea urgentă a restanțelor salariale. La protest au participat muncitorii din cele 31 de filiale ale întreprinderii Calea Ferată din Moldova.
În capitală, manifestația a început în fața Guvernului, după care, feroviarii au mers la Parlament și Președinție. Oamenii au scandat „salarii” și „rușine guvernării”. Și feroviarii de la Bălți au organizat un protest masiv.