joi, 19 februarie, 2026
  • USD
  • EUR

#Social: Marți, 9 septembrie

În localitatea Holercani va fi construită o unitate de salvatori și pompieri

În localitatea Holercani va fi construită o unitate de salvatori și pompieri

În localitatea Holercani din raionul Dubăsari va fi construită o unitate de salvatori și pompieri independentă energetic. Prima săpătură pe terenul viitoarei unități a fost efectuată astăzi, 9 septembrie, în cadrul unei ceremonii oficiale dedicate începerii construcției. La eveniment au participat ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, precum și conducerea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU). Noua unitate de salvatori și pompieri independentă energetic urme
# Social
Ministerul Educației și MAI lansează un parteneriat pentru prevenirea violenței în școli. Cadrele didactice vor colabora cu polițiștii

Ministerul Educației și MAI lansează un parteneriat pentru prevenirea violenței în școli. Cadrele didactice vor colabora cu polițiștii

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Ministerul Afacerilor Interne (MAI) au inițiat un plan comun de acțiuni privind prevenirea violenței în școli și crearea unui mediu educațional sigur pentru elevi, cadre didactice și părinți. Documentul a fost aprobat printr-un ordin comun al celor două ministere și va fi implementat pe parcursul anului curent de studii.  Inițiativa urmărește reducerea fenomenelor de bullying și a altor forme de violență prin intermediul unui se de măsuri integrate de
# Social # Educație
Deepfake cu imaginea premierului Recean. Autoritățile îndeamnă cetățenii să verifice sursa informaților din online

Deepfake cu imaginea premierului Recean. Autoritățile îndeamnă cetățenii să verifice sursa informaților din online

Un nou video fals, creat cu ajutorul inteligenței artificiale, care îl înfățișează pe premierul Dorin Recean, circulă pe Facebook și YouTube. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, menționează că acest conținut a fost promovat plătit, pentru a răspândi minciuni despre tarifele din sectorul energetic. „Vă rog să fiți atenți: dacă vedeți anunțuri cu premierul sau alți oficiali, verificați mereu dacă apar pe canalele oficiale ale instituțiilor statului”, atenționează Vodă. Cum recunoașt
# Social
O șoferiță conducea prin Chișinău sub influența drogurilor. Femeia, testată pozitiv la cocaină, amfetamină și marijuana

O șoferiță conducea prin Chișinău sub influența drogurilor. Femeia, testată pozitiv la cocaină, amfetamină și marijuana

O șoferiță în vârstă de 35 de ani a fost depistată în timp ce conducea sub influența drogurilor. Femeia a fost stopată de către ofițerii de patrulare pe strada Meșterul Manole, din sectorul Ciocana al capitalei. Potrivit Poliției, conducătoarea auto se afla la volanul unui automobil BMW, care se deplasa haotic. Întrucât șoferița a manifestat un comportament suspect, polițiștii au escortat-o la Dispensarul Republican de Narcologie. Rezultatul testării a fost pozitiv la trei substanțe interzise.
# Social
Plicurile pentru votul prin corespondență au fost expediate în zece țări

Plicurile pentru votul prin corespondență au fost expediate în zece țări

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță că materialele electorale necesare pentru votul prin corespondență au fost pregătite și expediate către cele 4 secții de votare special constituite. Plicurile cu buletinele de vot vor ajunge la alegătorii din cele 10 țări unde se desfășoară această procedură. Votul prin corespondență la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025 este implementat în 10 state: SUA, Canada, Suedia, Norvegia, Finlanda, Islanda, Australia, Republica Coreea, Japonia, Noua
# Social # Alegeri parlamentare 2025
Doi viceprimari din Comrat, cercetați pentru abuz de serviciu. Unul dintre ei a fost reținut pentru 72 de ore

Doi viceprimari din Comrat, cercetați pentru abuz de serviciu. Unul dintre ei a fost reținut pentru 72 de ore

Ofițerii Centrului Național Anticorupție în colaborare cu procurorii Procuraturii municipiului Cahul au desfășurat astăzi acțiuni de urmărire penală în cadrul unui dosar de abuz de serviciu, care vizează doi viceprimari ai municipiului Comrat. Aceștia sunt bănuiți că ar fi acționat concertat pentru obținerea unor foloase materiale necuvenite din bugetul public. Potrivit materialelor administrate, unul dintre viceprimari, folosindu-se de influența funcției deținute ar fi organizat încheierea mai
# Social
Alegătorii pot verifica fizic sau online corectitudinea întocmirii listelor electorale

Alegătorii pot verifica fizic sau online corectitudinea întocmirii listelor electorale

Începând cu data de 8 septembrie, cetățenii pot verifica dacă datele lor din listele electorale sunt corecte. Acest lucru poate fi făcut fizic sau online, anunță Comisia Electorală Centrală (CEC). Alegătorii se pot adresa la care sunt arondați, prezentând actul de identitate și documentele justificative, pentru a solicita includerea sau excluderea din listă ori pentru corectarea eventualelor greșeli. Verificarea poate fi făcută și online, accesând platforma https://verifica.cec.md, unde fiecar
# Social
Cer variabil și temperaturi de până la +30°С. Spre seară, în unele raioane se așteaptă ploi de scurtă durată

Cer variabil și temperaturi de până la +30°С. Spre seară, în unele raioane se așteaptă ploi de scurtă durată

Meteorologii prognozează pentru ziua de astăzi, 9 septembrie, cer variabil pe întreg teritoriul țării. Pe parcursul zilei, vremea va fi fără precipitații, iar spre seară, izolat, în unele raioanele ar putea cădea ploi slabe de scurtă durată cu descărcări electrice. Vântul va sufla de la slab la moderat, predominant din est, transmite Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS). În raioanele din nordul R. Moldova se vor înregistra temperaturi maxime între +25..+26°C. În centrul țării, maxima zilei
# Social # Meteo

Luni, 8 septembrie

Fost ofițer SIS din R. Moldova, cercetat la nivel internațional pentru trădare: Ar fi transmis secrete de stat către ofițeri KGB din Belarus

Fost ofițer SIS din R. Moldova, cercetat la nivel internațional pentru trădare: Ar fi transmis secrete de stat către ofițeri KGB din Belarus

Un bărbat de 47 de ani, fost ofițer în Serviciul de Informații și Securitate (SIS) al R. Moldova, este cercetat de DIICOT pentru trădare, fiind acuzat că a transmis informații secrete de stat către ofițeri KGB din Belarus. Potrivit autorităților române, informațiile transmise de suspect suspect puneau în pericol securitatea națională a României. „Polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), împreună cu procurorii Dir
# Social
Trafic suspendat total, pe timp de zi, pe o stradă din sectorul Buiucani al capitalei

Trafic suspendat total, pe timp de zi, pe o stradă din sectorul Buiucani al capitalei

Primăria Chișinău anunță că de astăzi, 8 septembrie, și până pe data de 10 septembrie 2025, în intervalul orelor 08:00-18:00, va fi suspendat total traficul rutier pe strada Nicolae Costin, tronsonul cuprins între străzile Ghibu și Deleanu. Măsura a fost luată în legătură cu necesitatea executării lucrărilor de frezare a părții carosabile pe strada Costin. Pe durata executării lucrărilor, circulația transportului public care traversează zona va fi organizată după cum urmează: * Ruta de microb
# Social
Peste 700 de școli din R. Moldova utilizează anul acesta Catalogul Electronic

Peste 700 de școli din R. Moldova utilizează anul acesta Catalogul Electronic

În anul de studii 2025-2026, peste 700 de instituții de învățământ general din țară (sau circa 60% din numărul total) vor utiliza Sistemul Informațional Catalogul Electronic (SICE). Platforma asigură digitalizarea procesului educațional și facilitează comunicarea directă dintre profesori și părinți, anunță Ministerul Educației și Cercetării (MEC). Catalogul electronic oferă acces la date privind reușita și frecvența elevilor – evaluări, note, absențe, comentarii ale profesorilor - dar și la inf
# Social
Atenție, călători! Restricții temporare de circulație la punctul de trecere a frontierei Costești - Stânca

Atenție, călători! Restricții temporare de circulație la punctul de trecere a frontierei Costești - Stânca

Poliția de Frontieră anunță că în zilele de 9 și 10 septembrie circulația prin punctul de trecere a frontierei de la Costești -Stânca va fi îngreunată din cauza unor lucrări de montaj la priza de apă aferentă conductei de utilități de pe coronamentul barajului hidrotehnic. Participanții la traficul transfrontalier sunt încurajați să opteze din timp pentru traversarea prin alte puncte de trecere a frontierei cu România. Astfel, pe 9 septembrie, între orele 08:00 - 16:00, și pe 10 septembrie, înt
# Social
Șeful unui sector al Poliției de Frontieră, reținut pentru că ar fi răpit și transportat forțat în Ucraina două persoane

Șeful unui sector al Poliției de Frontieră, reținut pentru că ar fi răpit și transportat forțat în Ucraina două persoane

ACTUALIZARE (14:20) Poliția de Frontieră anunță că a fost inițiată o anchetă de serviciu, după ce PCCOCS a anunțat despre reținerea unui angajat al instituției. Poliția de Frontieră tratează cu maximă seriozitate astfel de situații și nu tolerează abateri de la legislație sau de la normele de conduită profesională. Integritatea, corectitudinea și profesionalismul rămân valori fundamentale ale instituției noastre. ȘTIREA INIȚIALĂ (13:40) Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Crim
# Social
Consultații profilactice gratuite. Echipele de medici merg în această săptămână în raioanele Criuleni, Cantemir și Ungheni

Consultații profilactice gratuite. Echipele de medici merg în această săptămână în raioanele Criuleni, Cantemir și Ungheni

Echipele mobile de medici specialiști merg în această săptămână în raioanele Criuleni, Cantemir și Ungheni pentru a oferi consultații profilactice gratuite populației. Consultațiile sunt acoperite din mijloacele financiare ale fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM). Astfel, în perioada 8 - 12 septembrie, complexul radiodiagnostic mobil pentru examinarea cutiei toracice se va afla în instituțiile medicale din raionul raionul Criuleni: * pe 8  se
# Social