Subvenții pentru afaceri. O femeie din Călărași și-a deschis un salon de frumusețe, cu suportul ANOFM
O femeie din satul Peticeni, raionul Călărași, a beneficiat de un suport financiar în valoare de circa 114 mii de lei pentru inițierea unei afaceri în domeniul frumuseții. Banii au fost oferiți de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) în urma unei cereri depuse de femeie.
„Șomera Donica Alina, ghidată de specialiștii Direcției pentru ocuparea forței de muncă (DOFM) Călărași, a depus cererea pentru acordarea subvenției pentru inițierea unei afaceri (art.39 din Legea 105/2018), însoțită de un plan de afaceri convingător privind deschiderea unui salon de frumusețe și crearea locurilor de muncă în calitate de frizer și manichiuristă. Mărimea subvenției constituie 114.612 de lei”, anunță ANOFM.
Specialiștii Direcției Generale pentru Ocuparea Forței de Muncă din Călărași au vizitat salonul de frumusețe „Azalia” pentru constatarea realizării investiției.
„Suntem bucuroși că ne-am adus aportul pentru crearea locurilor noi de muncă și susținerea tinerilor antreprenori” a menționat Lungu Elena, șefa DOFM Călărași.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Persoanele fără un loc de muncă pot depune cereri de aplicare pentru acordarea subvenției privind inițierea unei afaceri. Potrivit Agenției Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), la această măsură pot aplica persoanele ce au împlinit vârsta de 18 ani, înregistrate cu statut de șomer la una din subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă (STOFM), care doresc să inițieze o activitate de antreprenoriat.
Subvenția acoperă cheltuielile de înregistrare a întreprinderii, precum şi pentru procurarea echipamentelor și se acordă pentru înființarea unei întreprinderi noi și crearea a cel puțin unui loc de muncă pentru șomerul beneficiar de subvenție.
Mărimea subvenției este în valoare de 80% din cheltuielile necesare inițierii unei afaceri, precum și pentru dotarea locului de muncă creat, dar nu mai mult de 20 salarii medii lunare pe economie pentru anul precedent.
Pentru informații suplimentare, cetățenii sunt îndemnați să contacteze Centrul de Apel al ANOFM la numărul de telefon 0 8000 1000 (apel gratuit din R. Moldova). Adresele și datele de contact ale Subdiviziunilor teritoriale ale ANOFM le găsiți AICI.