SUA și Marea Britanie au lansat o operațiune militară împotriva rebelilor houthi din Yemen, susținuți de Iran

SUA și Marea Britanie au lansat o operațiune militară împotriva rebelilor houthi din Yemen, susținuți de Iran
Captură de ecran/Reuters

SUA și Marea Britanie au lovit joi seara peste 60 de ținte în 16 locații ale militanților Houthi din Yemen. Peste 100 de elemente de muniție au fost folosite în atacurile asupra nodurilor de comandă și control, depozitelor de muniții, sistemelor de lansare, instalațiilor de producție și sistemelor radar de apărare aeriană, a precizat el, conform CNN.

Informația a fost confirmată de președintele Joe Biden, transmite Sky News, care a declarat că atacurile sunt represalii la acțiunile rebelilor susținuți de Iran asupra navelor din Marea Roșie. Aceștia au atacat repetat cu drone și rachete transportul comercial din Marea Roșie.

Rebelii susțin la postul de televiziune pe care îl controlează, Al-Massirah, că loviturile au vizat capitala Yemenului, Sanaa, și orașele Hodeida şi Saada, controlate de houthi. Arabia Saudită a transmis urmărește cu „îngrijorare” evoluția situației din statul vecin și a lansat un apel la reținere, relatează AFP.

Joe Biden a declarat, referitor la atacurile asupra Yemenului, că acestea au avut loc la „indicațiile sale”, împreună cu Regatul Unit și cu sprijinul Australiei, Bahrainului, Canadei și Olandei, pentru că rebelii puneau în pericol libertatea de navigație ”pe una dintre cele mai vitale căi navigabile din lume”.

Biden a mai spus că „nu va ezita să direcționeze măsuri suplimentare pentru a ne proteja poporul și libera circulație a comerțului internațional, dacă va fi necesar”.

Republicanii importanți din Congres au salutat mișcarea, în timp ce unii dintre democrații lui Biden și-au exprimat îngrijorarea că SUA s-ar putea încurca într-un alt război de zeci de ani, transmite Reuters.

Națiunile din Golf, Qatar și Oman, și-au exprimat îngrijorarea că loviturile împotriva houthi ar putea scăpa de sub control și ar putea antrena regiunea într-un război mai amplu cu alte grupări susținute de Iran, cum ar fi Hezbollah în Liban și milițiile susținute de Teheran în Siria și Irak, transmite New York Times.

Săptămâna aceasta, forțele navale britanice și americane au distrus „mai multe drone de atac” lansate de rebelii houthi susținuți de Iran în Marea Roșie, considerat a fi cel mai mare atac de până acum al forțelor din Yemen.