luni, 17 august, 2026
  • USD
  • EUR
Starea tânărului împușcat lângă Congaz rămâne gravă, dar stabilă. Pacientul este inconștient
Sursa: Teleradio-Moldova

Starea tânărului împușcat lângă Congaz rămâne gravă, dar stabilă. Pacientul este inconștient

Tânărul împușcat în apropierea localității Congaz rămâne internat în Secția de Reanimare a Institutului de Medicină Urgentă (IMU) din Chișinău. Purtătoarea de cuvânt a instituției, Zinaida Batîru, a declarat pentru ziar.md că starea pacientului este gravă, dar stabilă. Acesta este inconștient și menținut în sedare medicamentoasă.

„În prezent, pacientul primește tratament conform protocoalelor medicale și este monitorizat permanent de o echipă multidisciplinară de specialiști”, a precizat reprezentanta IMU.

Victima în vârstă de 22 de ani a fost împușcată în regiunea toracică în seara zilei de 12 august, în timp ce se afla pe un câmp împreună cu o tânără în vârstă de 20 de ani. Potrivit surselor PulsMedia.MD, cei doi s-ar fi aflat la o întâlnire romantică.

Inițial, tânărul a fost internat la Spitalul Raional Comrat, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale. Pe 13 august, acesta a fost transportat la IMU, iar pe 14 august a fost operat din nou.

Preliminar, polițiștii au stabilit că persoana care a deschis focul asupra tinerilor ar fi folosit o armă cu țeavă ghintuită, preponderent utilizată de braconieri. Una dintre versiunile anchetatorilor este că cei doi ar fi putut fi confundați cu animale. Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru tentativă de omor.

Ofițera de presă a Inspectoratului General al Poliției, Mariana Bețivu, a precizat pentru ziar.md că oamenii legii încă lucrează la identificarea persoanei care a efectuat împușcătura și la stabilirea traseului armei.

Cetățenii care dețin informații care ar putea ajuta ancheta sunt în continuare rugați să contacteze Poliția la numărul unic 112.

Foc de armă în apropiere de Congaz: un tânăr a ajuns în stare gravă la spital. Poliția investighează o tentativă de omor
Un tânăr a ajuns în stare gravă la spital, după ce asupra lui și a unei tinere de ar fi fost efectuat un foc de armă într-o zonă de câmp din apropierea localității Congaz, municipiul Comrat. Incidentul s-a produs aseară. Potrivit informațiilor preliminare, cei doi tineri cu vârste de 20
Tânărul împușcat lângă Congaz, internat la Chișinău în stare gravă. Va fi supus unei noi operații
Tânărul împușcat în apropierea localității Congaz a fost transferat la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău (IMU). Purtătoarea de cuvânt a IMU, Zinaida Batîru, a precizat pentru ziar.md că pacientul în vârstă de 22 de ani este internat în stare gravă în Secția de Reanimare și va fi supus