Spitalul Raional din Hîncești are un bloc nou de anatomopatologie și expertiză medico-legală

Spitalul Raional din Hîncești are un bloc nou de anatomopatologie și expertiză medico-legală
Sursa foto: Ministerul Sănătății

La Spitalul Raional din Hîncești a fost inaugurat Blocul anatomopatologic și expertiză medico-legală – construit de la zero, precum și Secția sterilizare, dotată cu un sistem modern. De asemenea, a fost inaugurată farmacia spitalului - o premieră pentru această instituție medicală. Evenimentul a avut loc astăzi, 15 mai, cu participarea ministrei Sănătății, Ala Nemerenco, dar și a premierului Dorin Recean.

Potrivit Ministerului Sănătății, Blocul anatomopatologic și expertiză medico-legală are o suprafață de 760 de metri pătrați și două secții: anatomopatologie - și expertiză medico-legală. Acesta deservește atât raionul Hîncești, cât și Cimișlia, Leova și Basarabeasca.

„Serviciul anatomopatologic este esențial pentru stabilirea diagnosticului corect, analiza cauzelor de deces și formarea profesională a cadrelor medicale. În paralel, serviciul de expertiză medico-legală are un rol important în sistemul de justiție, facilitând examinarea cazurilor în instanță și oferind suport științifico-metodologic în domeniul medicinei legale”, precizează responsabilii de la Minister.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Investiția totală a blocului constituie aproximativ 22 de milioane de lei. Circa 10,6 milioane de lei au fost alocate de către Ministerul Sănătății, 9,9 milioane de lei - de către Consiliul Raional Hîncești, un milion de lei de către Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM), iar 284.000 de lei - din sursele proprii ale spitalului.

Ministerul Sănătății a dotat spitalul cu un sistem de sterilizare performant, în valoare de 2,2 milioane de lei, prin proiectul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB). Totodată, Secția sterilizare, cu un spațiu de 80 de metri pătrați, a fost complet renovată, fiind investiți 740 de mii de lei din bugetul instituției.

O premieră pentru Spitalul Raional Hîncești este propria farmacie, cu o suprafață de 250 de metri pătrați. Deschiderea acesteia a costat circa 5,2 milioane de lei.

Proiectele reprezintă un efort comun al Ministerului Sănătății, Consiliului Raional Hîncești, CNAM, Spitalului Raional Hîncești, dar și al partenerilor externi. În total, au fost investiți peste 30 de milioane de lei.