Soția ambasadorului Federației Ruse la București ar fi decedat marți dimineața

Soția ambasadorului Federației Ruse la București ar fi decedat marți dimineața
Sursa foto: Adriana Neagoe / Inquam Photos

Soția ambasadorului Federației Ruse la București, Valeri Kuzmin, ar fi decedat în dimineața zilei de 9 aprilie. Surse oficiale au declarat pentru G4Media.ro că totul s-ar fi petrecut în reședința șefului misiunii diplomatice.

Potrivit sursei citate, soția ambasadorului ar fi acuzat stare de rău și probleme respiratorii. La sosirea echipajelor de intervenție, aceasta s-ar fi aflat în șoc cardio-respirator, însă personalul medical ar fi raportat ulterior că soția ambasadorului a decedat.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Până în momentul publicării acestei știri, Ambasada Federației Ruse în România nu a furnizat informații care să confirme sau să infirme decesul soției lui Kuzmin.

Valeri Kuzmin a fost numit Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în România pe 7 iunie 2016. Anterior, între 27 iulie 2007 și 5 aprilie 2012, acesta a fost șeful misiunii diplomatice ruse în R. Moldova.