SONDAJ/ Ce părere au cetățenii R. Moldova despre aderarea R. Moldova la UE și NATO
Peste 55% dintre cetățenii R. Moldova susțin vectorului de integrare europeană al țării noastre, iar circa 59% sunt contra aderării țării noastre la Alianța Nord Atlantică (NATO). Cel puțin asta arată datele sondajului prezentat pe 3 septembrie de compania sociologică iData.
La întrebarea „Sunteți pentru sau contra aderării R. Moldova la UE”, 55,2% dintre respondenți au declarat că susțin vectorul de integrare europeană a țării noastre, iar 36,6% sunt contra. Circa 8.2% nu au o opinie în această privință. Cetățenii care susțin aderarea țării la UE vin din raioanele Leova, Cimișlia, Călărași, Strățeni, Telenești.
În cadrul sondajului, persoanele chestionate au fost întrebate dacă sunt pentru sau contra aderării R. Moldova la blocul militar NATO. Astfel, peste jumătate sau 58,9% au spus că sunt contra aderării la NATO, 28,8% sunt pentru aderare, iar 12,3% s-au abținut să răspundă la întrebare. Cei mai mulți susținători ai aderării R. Moldova la NATO vin din raioanele Ialoveni, Hâncești, Anenii Noi, Criuleni și municipiul Chișinău.
Sondajul a fost realizat în perioada 19-25 august 2024, pe un eșantion de 1.004 persoane, marja de eroare fiind de +-3%.