joi, 09 iulie, 2026
  • USD
  • EUR
Solicitarea primarului din Gaidar privind dizolvarea Consiliului, respinsă de CEC
Sursa foto: Moldova 1

Solicitarea primarului din Gaidar privind dizolvarea Consiliului, respinsă de CEC

Comisia Electorală Centrală a decis să respingă solicitarea depusă de primarul satului Gaidar, Ilia Chiosea, care a cerut constatarea dizolvării de drept a Consiliului sătesc, invocând lipsa activității deliberative pe parcursul a șase luni consecutive.

Edilul a argumentat că, în perioada vizată, Consiliul nu ar fi adoptat nicio hotărâre, situație care, în opinia sa, ar justifica încetarea de drept a mandatului autorității deliberative locale.

După examinarea materialelor prezentate, membrii Comisiei au ajuns însă la o concluzie diferită. Analiza documentelor a arătat că, în ședința Consiliului din 6 aprilie 2026, au fost adoptate mai multe decizii, ceea ce demonstrează că autoritatea locală și-a exercitat atribuțiile în intervalul invocat.

Totodată, CEC a analizat și circumstanțele ședinței din 13 decembrie 2025, constatând că persoanele vizate de o hotărâre privind încetarea mandatelor au participat efectiv la procesul de vot. Acest aspect a fost considerat relevant în evaluarea activității Consiliului.

În baza acestor constatări, Comisia a apreciat că nu există temei legal pentru a declara dizolvarea de drept a Consiliului sătesc Gaidar, deoarece afirmațiile privind lipsa totală a deciziilor în perioada de referință nu au fost confirmate de probele examinate.

Hotărârea adoptată de CEC va fi transmisă consilierilor locali de către secretarul Consiliului sătesc, iar autoritatea deliberativă își va continua activitatea în actuala componență.

Amintim că, în satul Gaidar, conflictul dintre primar și o parte dintre consilierii locali a izbucnit după ce primarul Ilia Chiosea a emis o dispoziție prin care a constatat dizolvarea de drept a Consiliului local. Edilul a argumentat că, timp de peste șase luni, Consiliul nu a adoptat nicio hotărâre, situație care, în opinia sa, a afectat funcționarea administrației publice locale.

O parte dintre consilieri au contestat însă legalitatea măsurii, susținând că blocajul instituțional a fost provocat chiar de conducerea Primăriei, care nu ar fi convocat ședințele sau ar fi împiedicat desfășurarea acestora. Potrivit consilierului Harlampie Bejenari, un grup de șapte aleși locali a încercat în repetate rânduri să convoace ședințe, iar la una dintre acestea, în lipsa președintelui Consiliului și a secretarului, consilierii au desemnat un secretar de ședință și au transmis procesul-verbal către Cancelaria de Stat.

Ulterior, primarul a notificat autoritățile competente despre presupusa dizolvare a Consiliului, însă Comisia Electorală Centrală a respins solicitarea, constatând că în perioada invocată Consiliul sătesc a adoptat decizii, astfel încât nu sunt întrunite condițiile legale pentru dizolvarea de drept a acestuia.