Socialistul Corneliu Furculiță, constatat cu avere nejustificată, a obținut anularea actului ANI
Actul Autorității Naționale de Integritate (ANI), prin care deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) Corneliu Furculiță a fost constatat cu avere nejustificată de peste opt milioane de lei pentru anii 2017-2018, a fost anulat de Curtea de Apel Chișinău.
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău a admis acțiunea înaintată de Furculiță împotriva ANI privind contestarea actului administrativ individual defavorabil și a decis anularea actului de constatare al ANI din 28 aprilie 2023. Hotărârea a fost pronunțată pe 24 iulie 2023, însă până la publicarea acestei știri nu a fost publicată decizia motivată a instanței.
Potrivit actului de constatare al ANI, controlul averii a fost inițiat și în legătură cu nedeclararea împrumuturilor contractate de către Corneliu Furculiță de la compania sa „Exclusiv Media” SRL.
Anterior, controlul averii deputatului a fost inițiat în septembrie 2020, după ce „Ziarul de Gardă” l-a surprins că locuiește într-o casă de lux pe care nu o declarase.
În iulie 2020, ZdG a scris că deputatul socialist Corneliu Furculiță trăiește într-o casă de lux, amplasată într-o suburbie a capitalei. Casa nu se regăsea în declarația de avere și interese personale a deputatului din ultimii ani, deși anterior, până în 2017, politicianul o indica drept „construcție nefinisată”.