Situația din prima linie a frontului. Contraofensiva ucraineană în imagini
Contraofensiva Ucrainei împotriva forțelor rusești, începută în iunie curent, a fost criticată de unii oficiali occidentali ca fiind prea lentă, trupele ucrainene întâmpinând dificultăți din cauza câmpurilor minate și a tranșeelor de zeci de kilometri, scrie Reuters.
La sfârșitul lunii iulie, ministrul ucrainean al Apărării, Oleskii Reznikov, a recunoscut că contraofensiva Kievului este în întârziere, dar a insistat că „nu este îngrijorat”, deoarece aceasta decurge conform planului, adăugând că este o „concepție greșită că fiecare contraofensivă trebuie să fie rapidă”, potrivit CNN.
Potrivit presei din Vest, contraofensiva ucraineană nu a recucerit încă nicio localitate mare, dar a cucerit mai mult de zece saturi cotropite de forțele ruse, printre acestea sunt Andriivka, Klișciivka în apropiere de Bahmut, Robotino, regiunea Zaporojie, Lobkovo, Levadne din regiunea Donețk etc.
Zilele trecute, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat în cadrul unui intervi, că nu ar trebui să se aştepte o încheiere rapidă a războiului din Ucraina, din moment ce armata ucraineană este angajată într-o contraofensivă pentru respingerea forţelor ruse, scrie HotNews.
„Majoritatea războaielor durează mai mult decât se anticipa când au început. De aceea, trebuie să ne pregătim pentru un război lung în Ucraina”, a subliniat Jens Stoltenberg în interviul acordat grupul de presă german Funke.
Reuters a prezentat în imagini situația actuală de pe front într-o colecție de imagini despre cum se desfășoară contraofensiva Ucrainei în teritoriilor ocupate de forțele armate rusești.