Servicii extinse de îngrijire a copiilor de până la 3 ani. La Sîngerei au fost deschise două grupe noi de creșă
Două grupe noi de creșă pentru copiii cu vârsta de până la 3 ani au fost deschise în incinta grădiniței „Mărțișor” din orașul Sîngerei. Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale, extinderea celor două grupe de creșă a fost posibilă datorită sprijinului oferit de Guvernul, care a alocat 400 mii de lei, și a contribuției Guvernului Suediei, de 600 mii de lei, oferite prin intermediul UN Women. Evenimentul de inaugurare a celor două grupe de creșă a avut loc pe 8 aprilie.
În total, potrivit Ministerului Muncii, datorită contribuției partenerilor de dezvoltare au fost extinse și renovate 7 grupe de creșe în Chișinău, Glodeni, Râșcani, Sîngerei, Căușeni, Cojușna și Dănceni, iar 12 grupe de creșe au fost echipate și pregătite pentru sezonul rece al anului.
„Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în colaborare cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a lansat anul trecut un apel separat pentru grădinițele care au dorit să extindă grupe noi de creșă. Prin intermediului Satul European Express au fost alocate 10 milioane lei pentru 20 de grădinițe care au extins și renovat spații pentru noi grupe de creșe în beneficiul a 350 de copii”, anunță Ministerul Muncii într-un comunicat.
Anul acesta, spun reprezentanții instituției, suma pentru extinderea creșelor a fost dublată la 20 milioane de lei, iar în curând va fi deschis un nou apel prin intermediului Satului European pentru grădinițele care vor dori să renoveze și să extindă grupe noi de creșă pentru copiii cu vârsta de până la 3 ani.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Programul Național privind Serviciile de Îngrijire a copiilor cu vârsta până la 3 ani a fost lansat ca oportunitate de creștere a ratei de ocupare, în particular pentru femei. Inițiativa de extindere a grupelor de creșă are misiunea de a asigura o rată de încadrare de minim 30% a copiilor până la 3 ani în sfera serviciilor de îngrijire până în 2026.