Șeful Senatului României: Vor fi construite noi poduri peste Prut. Legăturile dintre țări se vor îmbunătăți

Șeful Senatului României: Vor fi construite noi poduri peste Prut. Legăturile dintre țări se vor îmbunătăți
Sursa foto: Facebook/Nicolae Ionel Ciucă

Președintele Senatului României, Nicolae Ciucă, a avut o întrevedere miercuri, 6 septembrie, cu președinta R. Moldova, Maia Sandu. Oficialul român a anunțat că s-a discutat despre susţinerea pe care Bucureștiul o acordă Chișinăului pentru aderarea la Uniunea Europeană. De asemenea, el a dat asigurări că „vor fi construite noi poduri peste Prut. Legăturile dintre cele două țări se vor îmbunătăți”.

Într-un mesaj public, Nicolae Ciucă a anunțat detalii despre întâlnirea de lucru cu Maia Sandu.

Am avut bucuria unui nou dialog foarte bun cu președinta R.Moldova, Maia Sandu. Mai ales că a venit la București pentru un moment foarte important, respectiv participarea R. Moldova la Summit-ul Inițiativei celor Trei Mări. Am discutat despre susținerea pe care o acordăm R. Moldova pe drumul său european, în vederea deschiderii negocierilor de aderare și i-am transmis felicitările României pentru modul în care Chișinăul a implementat cele nouă recomandări ale Comisiei Europene. Parlamentul European a votat deja o rezoluție (susținută de toți europarlamentarii PNL) prin care solicită Comisiei începerea negocierilor cu Moldova până la sfârșitul acestui an”, a spus Ciucă.

Și subiectul gazelor a fost abordat de cei doi oficiali.

Pe zona energetică, interconectarea cu România este deja o realitate, țara noastră având disponibilitatea și capacitatea de a furniza peste Prut atât gaze naturale, cât și electricitate. Transgaz va prelua – prin subsidiara sa moldoveană - activitatea de operare, exploatare, dispecerizare și transport a gazelor naturale din țara vecină. Asigurarea securității energetice a R. Moldova în acest mod a fost un proiect pe care l-am susținut ca premier și pe care îl susțin și acum. De asemenea, în domeniul transporturilor, vor fi construite noi poduri peste Prut, care vor mări numărul de puncte de trecere a frontierei; astfel, legăturile dintre cele două țări se vor îmbunătăți considerabil”, a mai spus președintele Senatului României.

Oficialul român a reiterat solicitarea referitoare la transmiterea către Mitropolia Basarabiei a clădirii fostului seminar teologic din Chișinău.

Pentru mine, Mitropolia Basarabiei este un proiect de suflet, dar și un proiect strategic pe care voi continua să îl sprijin. Prezența Bisericii Ortodoxe Române în Republica Moldova, prin Mitropolia Basarabiei, înseamnă România și Europa peste Prut. Toți românii creștini ortodocși din jurul României trebuie să aibă acces nemijlocit la Biserica Ortodoxă Română”, a conchis Ciucă.

Maia Sandu se află în vizită de lucru la București. Miercuri, 6 septembrie, a participat la Summit-ul Inițiativei celor Trei Mări.