„Se atestă o dinamică pozitivă”. Copilul din Ungheni, căzut în puțul unui ascensor, a ieșit din comă
Vești bune de la Institutul Mamei și Copilului din capitală. Copilul în vârstă de doi ani, care a căzut săptămâna trecută în puțul unui ascensor din Ungheni, a ieșit din comă. Precizările au fost făcute de purtătorul de cuvânt al instituției medicale, Maxim Cazacu.
„În cazul pacientului de la Ungheni se atestă o dinamică pozitivă a stării de sănătate. Deja nu este în comă. Totuși, starea rămâne în continuare gravă, sub supraveghere medicală în Secția de reanimare”, a declarat Maxim Cazacu pentru ziar.md.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Amintim că incidentul a avut loc în dimineața zilei de 11 septembrie, în orașul Ungheni. Potrivit Poliției și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), copilul de doi ani a căzut în gol după ce mama acestuia a reușit să împingă în lift doar partea din față a căruciorului în care se afla minorul, timp în care ușile ascensorului s-au închis.
Băiatul a căzut în puț în timp ce cabina ascensorului a urcat la unul dintre etajele superioare. Copilul a fost internat de urgență, în stare gravă, la Spitalul Raional Ungheni, aflându-se în comă. Ulterior, acesta a fost preluat de „AviaSan” și a fost transportat la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău.
La scurt timp, Primăria municipiului Ungheni a convocat de urgență ședința Comisiei Situații Excepționale, pe caz fiind inițiată o anchetă internă. Totodată, a fost creat un grup de intervenție din specialiști în domeniu, care a verificat câteva zile securitatea sistemelor tuturor ascensoarelor din Ungheni, timp în care toate lifturile au fost temporar sistate.
Potrivit informațiilor furnizate ieri de către Primăria municipiului Ungheni, în ultimele zile au fost înlăturate defecțiunile și repornite încă 25 de lifturi din numărul total de 100. Au rămas să fie reparate 22 de ascensoare, unele dintre ele având probleme mai grave.