Scrisoare deschisă: Cinci lideri din UE cer comunității europene să își dubleze eforturile pentru a ajuta Ucraina
Liderii a cinci state din UE au solicitat comunității europene să își dubleze eforturile pentru a ajuta Ucraina. Scrisoarea deschisă a fost semnată de către cancelarul Germaniei și prim-miniștrii din Danemarca, Cehia, Estonia și Țările de Jos, toți cei enumerați fiind de acord că soarta Europei depinde acum de Ucraina. Documentul a fost publicat de către cotidianul Financial Times, transmite publicația Suspilne.
„UE și statele sale membre au fost susținători fermi ai Ucrainei de la începutul invaziei ruse pe scară largă. Și cu un succes tangibil, Rusia nu a reușit să-și îndeplinească niciun obiectiv în cadrul războiului declanșat. Totuși, eforturile noastre nu trebuie să se diminueze. Trebuie să ne redevenim hotărâți și să ne dublăm eforturile, pentru a oferi sprijin atât timp cât va fi nevoie”, se menționează în scrisoare.
Potrivit Suspilne, autorii scrisorii notează că statele UE trebuie să-i furnizeze Ucrainei cât mai curând muniție și sisteme de armament, inclusiv obuziere, tancuri, drone și echipamente de apărare anti-aeriană
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
„Întrucât noile comenzi pe care le plasăm astăzi vor ajunge pe câmpul de luptă abia la anul, trebuie să insistăm să găsim modalități de a accelera livrarea obuzelor de artilerie promise în Ucraina. Acest lucru poate fi realizat prin transferul stocurilor existente sau achiziționarea de muniție în comun, prin intermediul întreprinderilor noastre de apărare. Și țările partenere pot juca un rol important, așa că sunt invitate să se alăture eforturilor noastre comune”, se arată în document.
Semnatarii remarcă faptul că soarta întregii Europe depinde de ajutorul acordat Ucrainei.
„Dacă Ucraina pierde, consecințele și costurile pe termen lung vor fi mult mai mari pentru noi toți. Noi, europenii, avem o responsabilitate aparte. De aceea trebuie să acționăm. De asta depinde viitorul Europei”, se mai spune în scrisoare.
Anterior, Înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell, a declarat că miniștrii Apărării din țările UE ar trebui să facă schimb de informații clasificate despre ceea ce s-a făcut deja, se face și se va face pentru a sprijini Ucraina. În acest mod, ar putea fi eliminată inegalitatea dintre resursele părților beligerante.