Schema „ruda implicată în accident”. O femeie din capitală a fost la un pas de a pierde 175.000 de lei
Un bărbat de 36 de ani, angajat în calitate de taximetrist în Chișinău, a alertat poliția după ce a împiedicat o tentativă de escrocherie cu „ruda implicată într-un accident rutier”, anunță Poliția.
Potrivit oamenilor legii, bărbatul a preluat o comandă printr-o aplicație, urmând să ia un pachet de pe strada N. Milescu Spătaru, din sectorul Ciocana al capitalei, și să-l transporte la o altă adresă.
Pachetul i-a fost transmis de o femeie care plângea și care i-a explicat că acesta trebuie transmis urgent unei rude implicată recent într-un accident rutier.
După ce a luat pachetul, taximetristul și-a dat seama că poate fi vorba despre o escrocherie și a decis să verifice informațiile anunțând Poliția.
„Bărbatul a întors femeii pachetul în care se aflau haine și 175.000 de lei, informând-o că a fost la un pas de a fi victima unei înșelăciuni. Acesta a așteptat oamenii legii și a furnizat informațiile solicitate”, anunță oamenii legii.
Poliția atrage atenția repetat cetățenilor:
- Fiți prudenți! Nu vă lăsați manipulați de infractori;
- Dacă sunteți apelați de persoane necunoscute care vă prezintă un scenariu similar, închideți apelul și verificați informația cu rudele;
- Apelați imediat serviciul 112 pentru a raporta orice suspiciune.