Schema „ruda implicată în accident”: O chișinăuiancă a transmis escrocilor peste 300 de mii de lei
Oamenii legi au reținut doi indivizi în vârstă de 19 și 31 ani, suspectați de implicare în schema de înșelăciune cu „ruda implicată în accident rutier”. Unul dintre aceștia este originar din raionul Cimișilia, iar celălalt - din Ucraina. Potrivit Poliției, cei doi au estorcat peste 300.000 de lei de la o femeie în vârstă de 75 de ani, din Chișinău.
Victima a sesizat polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Buiucani după ce a transmis 40.000 de lei și 15.000 de euro unor persoane necunoscute, sub pretextul că nepoata sa a comis un accident rutier în urma căruia a avut de suferit o persoană.
Chișinăuianca a fost apelată la telefonul fix de către un bărbat care vorbea în limba rusă și care s-a dat drept angajat al organelor de drept. Escrocul i-a spus femeii că nepoata sa a fost implicată într-un accident rutier și i-a solicitat 30 mii de euro pentru a restitui „paguba părții vătămate” și ca nepoata să fie eliberată. În total, suspecții au însușit de la victimă 15.000 de euro și 40.000 de lei (puțin peste 2.000 de euro).
Oamenii legii precizează că bărbații au fost plasați în arest pentru 30 de zile. Conform legislației în vigoare, dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă până la opt ani de închisoare.
„Polițiștii continuă investigațiile pentru identificarea complicității acestora și în alte cazuri, dar și reținerea tuturor persoanelor implicate în schema infracțională”, au menționat responsabilii.
Conform datelor oficiale, doar pe pacursul zilei de ieri, 1 august, în municipiul Chișinău s-au înregistrat 18 tentative de escrocherie, în urma cărora cetățenii au sesizat Poliția la numărul unic 112. Totuși, acest tip de escrocherie se înregistrează și în alte localități țării, chiar dacă la început erau toate în capitală. În mare parte, ținta infractorilor sunt parte persoanele vârstnice.
!!! Ce faci dacă ești apelat de persoane dubioase care îți prezintă un scenariu similar? Închizi apelul, iei legătura cu rudele și verifici minuțios informația prezentată. Ulterior, apelezi la 112.