Scăpăm treptat de puful alergic? Plopii vechi din Chișinău vor fi înlocuiți
Plopii care produc puf alergic vor fi înlocuiți treptat în municipiul Chișinău cu arbori mai puțin alergici. Anunțul a fost făcut de Î.M. „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi”. Directoarea interimară a întreprinderii, Emilia Braga, a anunțat că arborii rămași sunt, în mare parte, plopi plantați în anii ’50, în perioada sovietică. Aceștia au ajuns la maturitate și sunt depășiți.
„Dintre plopii care au fost sădiți în perioada sovietică au mai rămas circa 25%. Mulți dintre aceștia sunt în vârstă și vor fi înlocuiți treptat”, a declarat Emilia Braga.
Potrivit acesteia, în ultimii 10 ani, „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” nu a plantat arbori de plop canadian și nici nu intenționează să planteze astfel de arbori.
În prezent, în municipiul Chișinău mai sunt aproximativ 7.000 de plopi canadieni, plantați în perioada 1950-1955, în special în sectoarele Râșcani și Botanica. Plantarea acestora a făcut parte din programul de înverzire a orașului după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Reprezentanții întreprinderii precizează că plopii au fost folosiți pe larg deoarece cresc rapid, suportă bine noxele urbane și elimină o cantitate mare de oxigen. Totodată, aceștia au o capacitate ridicată de purificare a aerului de praf și gaze, de patru-cinci ori mai mare decât alte specii de copaci.