Salariul mediu a ajuns în trimestrul trei al anului 2025 la 15.488 de lei, dar inflația a „înghițit” aproape toată creșterea
Salariul mediu brut din R. Moldova a ajuns în trimestrul trei al anului 2025 la aproape 15.488 de lei pe lună, fiind în creștere cu 9,7% față de trimestrul III al anului 2024. Datele au fost prezentate astăzi, 1 decembrie, de Biroul Național de Statistică. Deși pare o veste bună la prima vedere, în realitate scumpirile au „mâncat” o mare parte din această majorare, așa că puterea reală de cumpărare a crescut cu doar puțin peste 2%.
Dacă anul trecut, cu banii din salariu, oamenii își permiteau să cumpere un anumit coș de produse și servicii, acum le mai rămân în buzunar echivalentul a două procente în plus – adică foarte puțin simțitor pentru majoritatea familiilor.
Angajații din IT și comunicații au în continuare salariul mediu cel mai mare din țară, peste 35.800 de lei brut lunar, urmați de cei din sectorul bancar și asigurări cu aproape 27.700 de lei.
Lucrătorii din energie electrică și termoficare au un salariu de peste 25.100 de lei.
La celălalt capăt al clasamentului, cel mai puțin se câștigă în continuare în agricultură – puțin peste 10.700 de lei brut, în restaurante și hoteluri – 10.900 de lei și în domeniul artistic și de divertisment – circa 11.200 de lei.
Cu toate acestea, tocmai în unele dintre domeniile cu salarii mai mici s-au înregistrat cele mai mari creșteri în ultimul an: în energie salariile au urcat cu aproape 19%, iar la hoteluri și restaurante cu 15%.
Și profesorii au avut o majorare de aproape 13%, dar salariul lor mediu rămâne totuși sub 12.800 de lei brut, ceea ce îi ține aproape de coada clasamentului.
Numărul total de angajați a crescut ușor, cu 1,4% față de anul trecut, mai ales datorită șantierelor și sectorului ospitalității, care au angajat mai mulți oameni.
Astfel, cifrele arată o creștere, dar una care pentru majoritatea moldovenilor se simte mai degrabă în statistici decât în portofel. Atâta timp cât prețurile cresc aproape la fel de repede ca salariile.

