luni, 24 august, 2026
  • USD
  • EUR
Sala în care a fost votată Declarația de Independență a R. Moldova, în centrul atenției pe 26 august
Sursa foto: Președinția R. Moldova

Sala în care a fost votată Declarația de Independență a R. Moldova, în centrul atenției pe 26 august

Președinția va găzdui o ședință solemnă, consacrată aniversării a 35 de ani de la proclamarea independenței R. Moldova. Evenimentul va avea loc pe 26 august, la ora 11:00, în sala în care pe 27 august 1991 a fost votată Declarația de Independență.

La ședință va participa președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, actuali deputați, precum și foști parlamentari, semnatari ai Declarației de Independență.

De asemenea, vor fi prezenți membri ai Curții Constituționale, reprezentanți ai instituțiilor statului, ai corpului diplomatic, mediului academic și societății civile, ai cultelor religioase și ai veteranilor, foști demnitari și reprezentanți ai tinerei generații.

Evenimentul va fi moderat de Ioana Vatamanu-Mărgineanu, nepoata scriitorului Ion Vatamanu și a profesorului Ion Mărgineanu, ambii semnatari ai Declarației de Independență.

În cadrul ședinței va fi deschisă o Carte de onoare, în care participanții vor putea lăsa mesaje și reflecții despre afirmarea și consolidarea independenței Republicii Moldova în cei 35 de ani. Ulterior, aceasta va fi expusă la Parlament, unde și publicul larg va putea contribui cu mesaje.

„În mod special, sunt invitați să contribuie cei care păstrează amintiri despre acel moment istoric – copiii și nepoții semnatarilor Declarației de Independență, precum și participanții la Marea Adunare Națională”, au precizat responsabilii de la Parlament.

Totodată, va fi vernisată expoziția „Memoria Independenței”, dedicată momentului fondator al statului independent R. Moldova. Aceasta va reuni exponate din colecțiile Muzeului, Arhivei și Bibliotecii Parlamentului, precum și din fondurile Agenției Naționale a Arhivelor. Vizitatorii vor putea vedea fotografii de arhivă și documente de epocă, cărți și lucrări semnate de deputații primului Parlament, dar și obiecte și echipamente utilizate în activitatea parlamentară.

Pe 27 august, la Chișinău vor avea loc depuneri de flori la Complexul Memorial „Maica Îndurerată” și la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, o paradă militară și un concert. Cele două evenimente din urmă se vor desfășura în Piața Marii Adunări Naționale.

Manifestațiile fac parte din programul național „Independența care ne unește. Moldova 35”, aprobat de Guvern în ședința din 29 iulie. Programul cuprinde peste 20 de manifestații culturale, educaționale, comemorative și festive, care se vor desfășura până la sfârșitul anului 2026, la nivel național și local.

Depuneri de flori, paradă militară și concert: Guvernul a anunțat programul oficial de Ziua Independenței
Guvernul a anunțat programul oficial al evenimentelor la Chișinău cu ocazia marcării a 35 de ani de la proclamarea independenței R. Moldova, marcată pe 27 august. Manifestările din 27 august vor începe dimineața, cu depuneri de flori, iar după-amiază vor continua cu o paradă militară și un concert în Piața

Deocamdată, autoritățile nu au anunțat dacă evenimentele de la Chișinău din acest an vor fi prezenți și lideri străini. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că a fost invitat să participe la manifestările organizate cu ocazia Zilei Independenței R. Moldova, însă reprezentanții Președinției nu au comentat declarația liderului ucrainean.

La sărbătoarea de anul trecut, la Chișinău a fost prezent președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, și prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk.