Șaisprezece ucraineni au încercat să fugă de război în R. Moldova, la bordul unui camion frigorific
Șaisprezece ucraineni au încercat să ajungă în R. Moldova la bordul unui camion frigorific. Potrivit autorităților ucrainene, în încercarea de a fugi de război, bărbații s-au ascuns printre carcase de vită. Mai exact, au fost ascunși, întrucât toată „operațiunea” a fost orchestrată de doi străini originari din Asia de sud-vest, implicați în transportul produselor din carne din Ucraina. Cazul a avut loc în regiunea Odesa.
„Sub pretextul activităților lor de afaceri, aceștia au ascuns 16 bărbați apți de îndeplinirea serviciului militar într-un frigider cu carne de vită și au încercat să-i ducă prin unul dintre punctele de control către R. Moldova”, transmite Direcția principală a Poliției Naţionale din regiunea Odesa.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Pentru aceste servicii, cei doi bărbați solicitau de la fiecare „client” între 6.000 și 8.000 de dolari. Totodată, aceștia urmau să primească câte 2.000 de euro fiecare de la cei care doreau să-și pună în pașaport o ștampilă care să indice intrarea legală pe teritoriul țării noastre. Oamenii legii din Ucraina precizează că această înțelegere urma să fie organizată în R. Moldova.
În urma descoperii, polițiștii ucraineni au confiscat camionul, marfa şi documentele de transport, precum și telefoanele prin intermediul cărora bărbații au negociat traversarea frauduloasă a frontierei moldo-ucrainene.
Organizatorii schemei de migrație ilegală au fost reținuți și riscă până la nouă ani de închisoare. Aceștia ar putea ar putea fi eliberați în cazul în care vor achita o cauțiune în valoare de zece milioane de grivne.