„Sacoșă neagră cu peste 600.000 de lei”. O funcționă a Primăriei Orhei, plasată în arest preventiv
ACTUALIZARE. Funcționara Primăriei Orhei și un bărbat, cetățean al Rusiei, care avea rol de „curier de bani”, reținuți pe 2 februarie în urma unei capturi de peste 800.000 lei, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, la solicitarea procurorilor PCCOCS.
„Măsura a fost dispusă de Judecătoria Chișinău (Sediul Ciocana) în vederea asigurării caracterului obiectiv al investigațiilor penale, timp în care cei doi beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii”, anunță PCCOCS.
*Știrea inițială
O funcționară din cadrul Primăriei Orhei și un bărbat, cetățean al Rusiei, care avea rol de „curier de bani”, au fost reținuți de oamenii legii în seara de vineri, 2 februarie, după o captură totală de peste 800.000 lei, anunță Inspectoratu General al Poliției (IGP).
Sacoșă neagră cu peste 600.000 lei în plicuri
Poliția anunță că persoanele reținute au vârste de peste 30 de ani. Funcționara și biroul acesteia au fost supuse percheziționării cu sprijinul angajaților „Fulger,” urmare a informațiilor operative potrivit căreia membrii unui partid ar fi urmat să repartizeze sume mari de bani, de proveniență dubioasă.
„Astfel, în safeul din birou a fost ridicată o sacoșă neagră cu peste 600.000 lei în plicuri (cu a câte 20.000-50.000 lei/plic). Totodată, dintr-unul din dulapurile biroului au fost ridicate și liste cu simpatizanți ai unui actual și ai unui fost partid, precum și înscrisuri de ciornă și telefonul funcționarei, care vor fi supuse cercetărilor”, anunță Poliția.
Cetățean al Rusiei – curier financiar al unui partid din Moldova
În seara aceleiași zile, a fost reținut și curierul, care conducerea o mașină de lux, în Strășeni, pe traseul din proximitatea satului Pănășești, care a fost oprită de inspectorii INSP.
„Din portbagajul mașinii, lângă roata de rezervă, oamenii legii au ridicat o altă sacoșă neagră, care conținea peste 180.000 lei și 200 euro în plicuri. De asemenea, oamenii legii au ridicat din mașină un calculator portabil, un telefon mobil, cartele bancare și pașaportul emis de autoritățile din Rusia al bărbatului originar din autonomia Găgăuză, domiciliat în Chișinău”, mai anunță oamenii legii.
Urmare a reținerii acestora și cercetării probelor acumulate, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) urmează să solicite aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile, în privința ambilor învinuiți de implicare în activitate criminală organizată.
Investigațiile continuă, timp în care cei doi beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.