România, Polonia și Slovacia livrează Ucrainei energie electrică de urgență
La cererea Ucrainei, România, Polonia și Slovacia, furniza duminică energie electrică de urgență, iar acest lucru s-a întâmplat și sâmbătă, scrie presa ucraineană, citată de Libertatea.ro.
Sâmbătă, necesarul consumatorilor ucraineni a fost acoperit din producția proprie, importuri comerciale și asistență de urgență din partea rețelelor electrice din Polonia, România și Slovacia, a transmis Ministerul Energiei de la Kiev.
Volumul total al livrărilor de urgență a fost mai mic de 3% din consumul zilnic de energie electrică, se arată într-un comunicat. La cererea Ucrainei, duminică, 12 mai, a fost deja furnizată energie electrică de urgență din Polonia, România şi Slovacia.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Având în vedere pagubele semnificative suferite de rețeaua electrică ucraineană în urma bombardamentelor rusești, Ministerul Energiei din Ucraina îi îndeamnă pe consumatori să reducă folosirea aparatelor cu consum mare de energie în orele de vârf (în special seara, între orele 17:00 și 22:00).
De asemenea, industria este îndemnată să își revizuiască procesele de producție pentru a reduce sarcina asupra rețelei electrice și să utilizeze importurile cât mai mult posibil pentru a se asigura că sunt evitate întreruperile și că rețeaua este mai rezistentă.