Restricții de circulație în capitală, în legătură cu desfășurarea funeraliilor lui Spiridon Vangheli
Primăria Chișinău anunță că astăzi, în legătură cu desfășurarea programului de funeralii al poetului Spiridon Vangheli, pe unele străzi din Capitală vor fi restricții de circulație. Pietonii și șoferii sunt îndemnați să se conformeze indicațiilor polițiștilor, să dea dovadă de înțelegere și respect reciproc în raport cu ceilalți participanți la trafic.
Potrivit Primăriei capitalei, în momentul deplasării cortegiului funerar, transportul rutier va fi temporar sistat pe următoarele străzi:
- strada Alexandr Pușkin, în perimetrul strada București – bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt;
- bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în perimetrul străzilor Alexandr Pușkin – Vasile Alecsandri;
- strada Vasile Alecsandri, în perimetrul bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt – strada Alexei Mateevici;
- strada Alexei Mateevici, în perimetrul străzilor Vasile Alecsandri – Armenească.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Agenții de patrulare se vor afla în intersecții pentru a asigura eficient ordinea și securitatea circulației rutiere. În acest context, Primăria Chișinău îndeamnă atât pietonii, cât și conducătorii auto să se conformeze indicațiilor polițiștilor, să dea dovadă de înțelegere și respect reciproc în raport cu ceilalți participanți la trafic.