Reparații ample pe drumurile deteriorate din Chișinău. Lucrările ar putea începe în această săptămână
Începând cu această săptămână, serviciile municipale din Chișinău ar putea da startul unor intervenții masive pe drumurile deteriorate în urma condițiilor climaterice din ultimele săptămâni. Primarul Ion Ceban a anunțat lucrări ample în toate sectoarele capitalei, prioritate având arterele principale, urmând ca ulterior să fie reparate și străzile adiacente.
„Vreau să mă adresez locuitorilor municipiului Chișinău. Din această săptămână, rog să fim cu toții mai înțelegători, mai atenți. Serviciile municipale vor începe intervenția masivă pe drumurile deteriorate. Săptămânile trecute am discutat și am avut întrevederi cu specialiștii, cu inginerii, cu responsabilii, și am determinat planuri concrete de intervenție pentru perioada imediat următoare. (...) dacă ne vor permite condițiile climaterice, vom interveni masiv în toate sectoarele capitalei, după un grafic determinat și vom începe cu străzile principale, după care ne vom deplasa pe străzile adiacente. (…) Ne vom strădui ca situațiile de avariere, care sunt îndeplinite la această primă etapă, să se efectueze în regim sporit”, a declarat Ion Ceban în cadrul ședinței Primăriei din 23 februarie.
Potrivit edilului, în linii mari este vorba despre străzile care nu au fost reparate de o perioadă mai lungă. Lucrări se vor efectua inclusiv pe strada Bucovinei, șoseaua Muncești, strada Calea Orheiului, bulevardul Dacia și strada Nicolae Testemițanu.
Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram
Primarul capitalei a explicat că bugetul total va fi determinat în funcție de deciziile pe care le vor lua specialiștii din domeniu: unde se va aplica asfalt rece, unde se va aplica asfalt fierbinte, unde vor fi făcute injectări.
Amintim că pe mai multe porțiuni de drum din capitală au apărut gropi în urma temperaturilor scăzute și a variațiilor de vreme.
- Atenție, se repară gropile din Chișinău! Drumarii aplică asfalt rece pe mai multe străzi
- Gropile din Chișinău dau bătăi de cap șoferilor. Municipalitatea spune că va interveni „imediat ce vremea va permite”
- Unele drumuri din capitală au ajuns într-o stare dezastruoasă după topirea gheții
O situație similară se atestă și pe drumurile din țară.

