Reparația liniei Isaccea-Vulcănești ar putea costa până la două milioane de lei. Junghietu: „Este o estimare grosieră...”
Reparația liniei electrice de 400 kV Isaccea-Vulcănești, avariată în urma atacurilor rusești din sudul Ucrainei, ar putea costa între 500.000 și 2.000.000 de lei, anunță ministrul Energiei, Dorin Junghietu. În prezent, compania ucraineană Ukrenergo monitorizează funcționarea liniei, însă costurile finale urmează să fie stabilite.
„Lucrările au fost finalizate. Colegii de la Ukrenergo monitorizează practic zilnic situația și cum se comportă linia, pentru că au fost defecte mecanice semnificative. Colegii se prezintă la locul respectiv și verifică”, a declarat ministrul.
Potrivit acestuia, autoritățile nu dispun deocamdată de o sumă exactă, iar evaluarea actuală este una preliminară.
„Este o estimare grosieră, nu avem cifrele clare. Între 500 de mii și 2 milioane de lei, dar această cifră nu trebuie luată ca atare, ea poate varia. Poate varia în jos sau poate varia în sus. La momentul în care va veni nota de plată, factură, vom face publice cifrele”, a precizat Dorin Junghietu.
Ministrul a menționat că operatorul sistemului de transport al energiei electrice, Moldelectrica, va achita costurile pentru lucrările efectuate de partea ucraineană.
„Moldelectrica va plăti aceste costuri către Ukrenergo, pentru că ei au fost cei care au remediat infrastructura noastră și, eventual, autoritățile statului vor decide ulterior ce fac mai departe cu această factură”, a mai spus oficialul.
Amintim că linia electrică Isaccea-Vulcănești a fost avariată în urma atacurilor asupra infrastructurii energetice din Ucraina din seara zilei de 23 martie curent, fiind una dintre principalele conexiuni prin care Republica Moldova importă energie electrică.

Linia electrică aeriană de 400 kV Isaccea-Vulcănești a fost reparată integral și repusă în funcțiune pe 28 martie 2026.
