Regiunea transnistreană este parte a Republicii Moldova și nu blochează parcursul european, declară Marta Kos
Uniunea Europeană tratează regiunea transnistreană ca parte integrantă a Republicii Moldova în procesul de aderare și consideră că prezența trupelor străine pe teritoriul țării reprezintă o problemă serioasă, dar nu un obstacol care să blocheze parcursul european.
Precizările au fost făcute de comisara europeană Marta Kos, într-un interviu acordat PRO TV Chișinău, în contextul întrebărilor privind impactul situației din regiunea transnistreană asupra negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.
„Uniunea Europeană respectă pe deplin suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova. Logica acestui respect este că, în negocierile tehnice, tratăm regiunea transnistreană ca parte a Republicii Moldova”, a declarat oficiala europeană.
Potrivit acesteia, în paralel cu procesul de aderare, Uniunea Europeană lucrează la convergența economică dintre malul drept și malul stâng al Nistrului, dar și la integrarea întregii Republici Moldova în spațiul economic și normativ european.
Vrei știrile pe scurt și rapid? Suntem și pe Telegram.
Marta Kos a recunoscut că prezența trupelor străine pe teritoriul Republicii Moldova este o problemă care trebuie abordată și care face parte din discuțiile privind securitatea și stabilitatea regională.
„Această chestiune trebuie să fie inclusă în procesul de convergență și în parcursul european al Republicii Moldova”, a spus comisara europeană, subliniind că Uniunea Europeană este, prin definiție, un proiect al păcii și stabilității.
Recent, și eurodeputatul Siegfried Mureșan a subliniat că situația din regiunea transnistreană nu poate bloca aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. El a menționat că Parlamentul European rămâne ferm angajat să sprijine Chișinăul în procesul de aderare, iar integrarea europeană va aduce beneficii pentru toți cetățenii Republicii Moldova, de pe ambele maluri ale Nistrului.
La scurt timp, vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a anunțat că autoritățile de la Chișinău vor încerca să decupleze procesul de reintegrare al regiunii transnistrene de cel de integrare europeană a R. Moldova.



