Reacția Chișinăului la decretul lui Putin privind cetățenia rusă pentru locuitorii din regiunea transnistreană
Biroul politici de reintegrare a comentat decretul semnat de Vladimir Putin privind acordarea simplificată a cetățeniei ruse locuitorilor regiunii transnistrene. Reprezentanții instituției au declarat pentru Zona de Securitate că actele adoptate de un alt stat nu produc efecte juridice pe teritoriul Republicii Moldova și au subliniat importanța respectării suveranității și integrității teritoriale a țării.
„Este bine cunoscut că actele adoptate de un alt stat nu produc efecte juridice pe teritoriul altui stat. Respectarea suveranității și integrității teritoriale rămâne un principiu fundamental. Vom continua să promovăm procesul de reintegrare a țării cu toată determinarea”, au transmis reprezentanții Biroului politici de reintegrare.
Decretul semnat de Vladimir Putin prevede simplificarea procedurilor de acordare a cetățeniei ruse pentru locuitorii regiunii transnistrene, teritoriu aflat în afara controlului constituțional al autorităților de la Chișinău.
Potrivit datelor prezentate de Biroul Politici de Reintegrare, în localitățile din stânga Nistrului și municipiul Bender sunt înregistrați aproape 365 de mii de locuitori, dintre care peste 356 de mii dețin cetățenia Republicii Moldova.
Datele oficiale arată că majoritatea persoanelor înregistrate dețin acte moldovenești: aproape 299 de mii au buletine de identitate, iar peste 337 de mii dețin pașapoarte ale Republicii Moldova.
În același timp, în evidențele autorităților se regăsesc peste 8 mii de cetățeni străini, apatrizi sau persoane cu diferite forme de protecție și ședere pe teritoriul Republicii Moldova.

