R. Moldova va împrumuta 200 de milioane de euro pentru extinderea și reabilitarea pădurilor
R. Moldova va împrumuta 200 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru extinderea și reabilitarea pădurilor. Acordul de împrumut a fost semnat marți, 17 septembrie, în cadrul Platformei de Parteneriat pentru Moldova.
Ministerul Mediului precizează că finanțarea vine în sprijinul Programului Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor și prevede plantarea și reabilitarea a peste 63.000 de hectare de păduri în perioada 2024-2028.
„Noile păduri vor contribui la reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu aproximativ 12 milioane de tone în următorii 30 de ani, ceea ce va economisi aproximativ 180 milioane de dolari prin reducerea costurilor asociate poluării și adaptării la schimbările climatice. De asemenea, se estimează că proiectul va genera peste 10.000 de locuri de muncă în domeniul silviculturii în zonele rurale”, anunță Ministerul Mediului.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Investiția va fi utilizată și pentru achiziționarea de echipamente moderne și construirea a trei centre regionale de producere a materialului săditor, precum și a unui Centru Național de Genetică Forestieră.
Totodată, vor fi amenajate 265 de kilometri de drumuri forestiere și 30 de depozite de stocare a lemnului, facilitând accesul la resursele forestiere și îmbunătățind sistemul de transport. De asemenea, proiectul va include instalarea de camere de supraveghere în zonele cu risc de incendiu și tăieri ilegale, asigurând monitorizarea și protecția eficientă a pădurilor.
Programul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor, inițiat de președinta Maia Sandu, își propune să reabiliteze 145.000 de hectare de păduri și să extindă acoperirea forestieră a Moldovei la 15% până în 2032.