R. Moldova, sub cod galben și portocaliu de caniculă. Luni se vor înregistra maxime de până la +37°C
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis cod portocaliu de caniculă, valabil în sudul R. Moldova, precum și în unele regiuni din centrul țării, inclusiv capitala. Totodată, în nordul republicii și în marea majoritate a raioanelor din centru a fost prelungit codul galben de caniculă. Avertismentele au fost emise pentru ziua de luni, 26 august.
Codul portocaliu de caniculă va acționa în sudul țării, dar și în raioanele Hîncești, Ialoveni, Anenii Noi, Dubăsari, precum și municipiul Chișinău. Potrivit meteorologilor, temperatura maximă a aerului va atinge valori de +36..+37°C.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Cât despre codul galben de caniculă, acesta vizează întreaga zonă de nord, dar și raioanele Șoldănești, Rezina, Telenești, Ungheni, Călărași, Orhei, Nisporeni, Strășeni și Criuleni. Aici, temperatura maximă a aerului va atinge valori de +34..+35°C.
Amintim că, până vineri, 30 august, R. Moldova se află sub cod galben de pericol de incendiu. Cetățenii sunt îndemnați să fie prudenți și să respecte cu strictețe regulile anti-incendiare, pentru a evita izbucnirea incendiilor forestiere și de vegetație uscată.