R. Moldova și Ucraina încep oficial marți negocierile de aderare cu UE
Uniunea Europeană, pe de o parte, şi R. Moldova și Ucraina, pe de altă parte, lansează oficial marți, la Luxemburg, negocierile de aderare la UE. Negocierile de aderare dintre UE şi o țară terță au loc în cadrul unei conferințe interguvernamentale (CIG). Delegația țării noastre la prima ședință a Comisiei interguvernamentale R. Moldova - UE va fi condusă de prim-ministrul Dorin Recean.
După deschiderea oficială a conferinței interguvernamentale, negociatorii vor analiza mai întâi legislația celor două țări pentru a verifica dacă este compatibilă cu cea a UE. Această etapă, cunoscută sub numele de „screening” în jargonul Bruxelles-ului, durează în mod normal între unul şi doi ani, au explicat surse diplomatice, transmite AFP.
Dar în cazul Ucrainei sau al Republicii Moldova, lucrurile vor merge mai repede, deoarece „avem deja o idee destul de clară” asupra situației, a subliniat acest diplomat european, vorbind sub rezerva anonimatului. Cu toate acestea, vor trece câteva săptămâni, dacă nu chiar luni, până când diferitele capitole de negociere vor fi efectiv deschise, precizează sursa citată.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
R. Moldova a depus cererea de aderare la UE în martie 2022. Țara noastră a primit statutul de țară candidată pe 23 iunie 2022, iar pe 8 noiembrie 2023, Comisia Europeană a recomandat inițierea negocierilor pentru aderarea R. Moldova și Ucrainei la UE. Ulterior, pe 14 decembrie, Consiliul European a decis deschiderea negocierilor de aderare a R. Moldova și Ucrainei la UE.
De menționat că R. Moldova și Ucraina au obținut statutul de țară candidat la aderare într-un termen record, la aproape patru luni după declanșarea invaziei Federației Ruse în țara vecină.