miercuri, 09 septembrie, 2026
  • USD
  • EUR
R. Moldova pregătește un nou sistem de apărare antiaeriană, capabil să detecteze și să doboare ținte
Captură video: privesc.eu

R. Moldova pregătește un nou sistem de apărare antiaeriană, capabil să detecteze și să doboare ținte

O parte din sprijinul de 120 de milioane de euro aprobat în această vară de Uniunea Europeană pentru consolidarea apărării Republicii Moldova va fi folosită pentru achiziționarea unui sistem antiaerian cu rază medie, capabil atât să detecteze, cât și să distrugă ținte aeriene. Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a precizat miercuri, 9 septembrie, că autoritățile se află deja în proces de negociere a detaliilor tehnice.

„Uniunea Europeană a aprobat pentru anul 2026 un ajutor prin Instrumentul European pentru Pace în valoare de 120 de milioane de euro, care va fi folosit pentru achiziționarea pentru Republica Moldova a unui sistem de apărare antiaeriană de rază medie. Este un sistem nou, avansat, care va face față provocărilor ce țin de securitatea aeriană”, a declarat Nosatîi.

Potrivit ministrului, săptămâna viitoare sunt programate discuții cu reprezentanții Uniunii Europene pentru stabilirea configurației sistemului. Ulterior, după aprobarea parametrilor, echipamentul va trebui produs și livrat Republicii Moldova. Oficialul a precizat că, deocamdată, se vorbește despre un termen de aproximativ trei ani pentru producerea și livrarea sistemului, însă acesta nu este unul sigur și ar putea fi depășit.

„Este vorba despre un sistem integrat de detectare și de nimicire a țintelor aeriene. După ce vom conveni detaliile, acesta va merge către compania care îl va produce și abia apoi va începe termenul de producere și livrare. Nu putem spune cu certitudine că un asemenea sistem performant va ajunge în termenul estimat de trei ani. Poate dura și mai mult”, a explicat ministrul.

Ministrul spune că R. Moldova a avut circa 70 de incidente de la începutul războiului

Declarațiile vin după mai multe incidente cu drone înregistrate în ultimele zile. Potrivit ministrului Apărării, de la începutul războiului din Ucraina, Republica Moldova s-a confruntat cu aproximativ 70 de asemenea cazuri.

„Federația Rusă continuă să reprezinte amenințarea principală la securitatea militară a statului, iar aceste incidente demonstrează acest lucru. Principalul pericol este că ele pun în risc viața și sănătatea oamenilor. Nu contează dacă vorbim despre cei de pe malul drept sau de pe malul stâng, ce limbă vorbesc sau ce pașapoarte dețin. Toți sunt vulnerabili”, a spus Nosatîi.

Ministrul a menționat că incidentele afectează nu doar oamenii aflați la sol, dar și traficul aerian. În cazul dronei care a traversat marți spațiul aerian al Republicii Moldova, autoritățile au fost nevoite să restricționeze temporar zborurile pentru a evita eventuale riscuri.

„Trebuie să învățăm lecțiile și să investim în sisteme de alertă și de apărare. Dezvoltarea unor asemenea capacități durează ani chiar și în state cu economii și armate mult mai puternice decât Republica Moldova”, a adăugat ministrul.

Amintim că marți, 8 septembrie, o dronă a traversat ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova. Pentru o perioadă spațiul aerian din zona centrală a țării a fost restricționat. Trei aeronave care se aflau deja în zbor au fost menținute temporar în așteptare în spațiul aerian al României. În aceeași zi, o dronă s-a prăbușit într-un lan de floarea-soarelui din apropierea satului Mihăilenii Vechi, raionul Rîșcani. Impactul a provocat mai multe focare de incendiu. Ulterior, experții Poliției au găsit fragmente cu caracteristici similare unei drone de tip „Gheran”, iar la locul exploziei s-a format un crater.

Mai mult, în noaptea de 8 spre 9 septembrie, punctul ucrainean Starokazacie, aflat lângă frontiera Republicii Moldova, a fost atacat cu drone. Doi cetățeni ucraineni au murit, iar un cetățean al Republicii Moldova a avut de suferit, dar a refuzat spitalizarea.

În iulie 2026, Consiliul Uniunii Europene a adoptat un ajutor masiv de 120 de milioane de euro pentru a sprijini capacitățile de apărare aeriană ale Republicii Moldova.