R. Moldova ar putea avea ministru al Agriculturii în câteva zile. Candidatul va fi ales dintr-un „cerc foarte restrâns”
Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare ar putea fi anunțat săptămâna viitoare. Premierul Vasile Tofan a precizat că pentru această funcție au fost identificați mai mulți candidați, dar opțiunile au fost restrânse deliberat la un cerc foarte mic.
„Sper să putem anunța noul ministru săptămâna viitoare. Cred că este foarte important să luăm o decizie chibzuită aici, fiindcă este un sector atât de important, cu mari provocări. Avem nevoie de schimbări mari în agricultură. Și anume de asta nu m-am grăbit cu această decizie, dar sper ca, dacă lucrurile merg bine, să putem anunța noul ministru săptămâna viitoare. (...) Am identificat mai mulți candidați și la moment opțiunile s-au limitat deliberat la un cerc foarte restrâns”, a declarat Vasile Tofan pe 19 august, în cadrul conferinței de presă privind Legea salarizării.
Amintim că Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare nu are șef deja de aproape o lună. Radu Musteață și-a prezentat demisia din funcția de ministru pe 24 iulie, la doar două zile după învestirea Guvernului Tofan. Decizia a venit în contextul scandalului izbucnit în jurul trecutului politic al lui Musteață, după apariția unor fotografii și informații privind participarea sa la activitățile PDM, dar și pe fondul faptului că oficialul a negat inițial aceste legături.
După ce premierul Vasile Tofan i-a acceptat demisia, Radu Musteață a recunoscut că a participat timp de câteva luni la ședințele PDM și că a semnat o cerere legată de formațiune. Totodată, fostul ministru și-a cerut scuze public și a admis că ar fi trebuit să recunoască de la început că a avut interacțiuni cu PDM.
Pe 28 iulie, Tofan a declarat că nu comentează informațiile privind numele vehiculate pentru funcția de ministru al Agriculturii, inclusiv pe cel al actualului secretar de stat din cadrul Ministerului, Vasile Șarban, și al directorului executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandr Slusari. Șeful Cabinetului de miniștri precizase că noul ministru al Agriculturii va fi desemnat curând și că mandatul este mult prea important pentru a improviza din mers.

