R. Moldova aplică acorduri în domeniul securității sociale cu 16 state: În 2023 au fost stabilite 294 de pensii
Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) anunță că în prezent R. Moldova aplică Acorduri în domeniul securității sociale cu 16 state, bazate pe principiul proporționalități. Potrivit CNAS, doar pe parcursul anului 2023, în baza acordurilor respective, au fost stabilite 339 de prestații sociale.
Acordurile aplicate sunt semnate cu: România, Portugalia, Bulgaria, Marele Ducat de Luxemburg, Austria, Estonia, Cehia, Polonia, Ungaria, Belgia, Lituania, Germania, Turcia, Belarus, Grecia și Italia. Din 1 iunie va intra în vigoare și Acordul în domeniul securității sociale, semnat între R. Moldova și Spania.
Cele mai multe prestații sociale, stabilite pe parcursul anului 2023 în baza celor 16 acorduri, au fost stabilite:
- 294 pensii pentru limită de vârstă;
- 38 pensii de dizabilitare;
- 7 pensii de urmaș.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Persoanele care au atins vârsta de pensionare și au realizat stagiu de cotizare atât în Republica Moldova, cât și în străinătate pot beneficia de totalizarea stagiului de cotizare în ambele state. În Republica Moldova persoana se va adresa la oficiul central al CNAS, iar în străinătate – la instituțiile competente de stabilirea pensiei și altor prestații sociale de la locul de domiciliu. O dată pe an, beneficiarul de pensie va trebui să se prezinte personal la CNAS sau să transmită în original un certificat de viață. Dacă acest lucru nu se întâmplă, pensia se suspendă.
Guvernul de la Chișinău a aprobat în februarie 2024 ratificarea Acordului în domeniul securității sociale dintre R. Moldova și Letonia.