R. Moldova a obținut statutul de membru al Consiliului Executiv al UNESCO
R. Moldova a obținut statutul de membru al Consiliului Executiv al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), pentru mandatul 2025–2029. Decizia reprezintă o premieră pentru țara noastră.
Alegerea noilor membri ai forului a avut loc în cadrul celei de-a 43-a sesiuni a Conferinței Generale a UNESCO, desfășurată la Samarkand, Uzbekistan.
„Această alegere confirmă recunoașterea internațională a eforturilor R. Moldova de a promova educația de calitate, protejarea patrimoniului cultural și dezvoltarea științei și inovației. Mandatul în cadrul Consiliului Executiv al UNESCO este o oportunitate importantă de a contribui, alături de partenerii noștri, la consolidarea valorilor unei societăți deschise, bazată pe cunoaștere și respect reciproc”, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, care ne-a reprezentat țara la eveniment.
Consiliul Executiv este unul dintre principalele organe de conducere ale UNESCO. Acesta pune în aplicare deciziile Conferinței Generale, monitorizează implementarea programelor organizației, formulează recomandări privind admiterea noilor state membre și are un rol esențial în procesul de selectare și numire a Directorului General.
Totodată, Consiliul poate convoca sesiuni extraordinare și conferințe internaționale dedicate domeniilor-cheie de activitate ale UNESCO, educația, știința, cultura și comunicarea.
În prezent, R. Moldova are patru elemente înscrise pe Lista UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității: colindatul în ceată bărbătească în România și R. Moldova (2013), tehnicile tradiționale de realizare a scoarței în România și R. Moldova (2016), practicile culturale asociate zilei de 1 Martie (2017, dosar comun cu Bulgaria, Macedonia de Nord și România) și arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și R. Moldova (2022).
La începutul anului 2025 vinăriile subterane de la Cricova și Mileștii Mici au fost incluse în Lista indicativă (lista de așteptare) a Patrimoniului Mondial UNESCO.