R. Moldova a obținut cinci medalii și o mențiune de onoare la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori
R. Moldova a obținut o medalie de argint, patru medalii de bronz și o mențiune de onoare la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori. Competiția s-a desfășurat în Antalya, Turcia, în perioada 25-30 iunie 2024.
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) anunță că medalia de argint i-a revenit lui Daniel Tricolici, elev la Liceul Teoretic „Spiru Haret” din Chișinău.
Cu medalii de bronz s-au ales trei elevi ai Liceului Teoretic „Orizont” și o elevă din Liceul Teoretic „Spiru Haret”. Este vorba despre Anastasia Corsac, Bogdan Leahu, Andreea Francu și Paulina Danu.
Totodată, Dominic Viziru - elev la Liceul Teoretic „Spiru Haret”, a obținut mențiunea de onoare.
În total, în cadrul celei de-a 28-a ediții a Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori au participat 135 elevi din 22 de țări. R. Moldova a fost reprezentată de șase elevi și doi conducători:
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
- Anastasia Corsac, elevă în clasa a IX-a, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, municipiul Chișinău;
- Bogdan Leahu, elev în clasa a VIII-a, Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, municipiul Chișinău;
- Daniel Tricolici, elev în clasa a VIII-a, Instituția Publică Liceul Teoretic „Spiru Haret”, municipiul Chișinău;
- Andreea Francu, elevă în clasa a VIII-a Instituția Privată de Învățământ Liceul Teoretic „Orizont”, Durlești, municipiul Chișinău;
- Paulina Danu, elevă în clasa a VIII-a, Instituția Publică Liceul Teoretic „Spiru Haret”, mun. Chișinău;
- Dominic Viziru, elev în clasa a VIII-a, Instituția Publică Liceul Teoretic „Spiru Haret”, municipiul Chișinău;
- Alic Ciumeico, olimpic internațional, municipiul Chișinău;
- Alexandru Mogol, Instituția Publică Liceul Teoretic „Spiru Haret”, municipiul Chișinău.