R. Moldova a aderat la Mecanismul de Protecție Civilă al UE. De ce avantaje va beneficia țara noastră
Uniunea Europeană și R. Moldova au semnat acordul prin care țara noastră a devenit stat participant la Mecanismul de protecție civilă al UE. Anunțul a fost făcut vineri, 29 septembrie, de Comisia Europeană.
Documentul a fost semnat de ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros și comisarul pentru managementul crizelor, Janez Lenarčič, care a întreprins o vizită de lucru la Chișinău. Odată ce R. Moldova va ratifica acordul, acesta va fi aplicat provizoriu, până la intrarea completă în vigoare, la 1 ianuarie 2024.
În calitate de membru cu drepturi depline al Mecanismului de Protecție Civilă al UE, R. Moldova va putea primi sprijin imediat, dar și va putea acorda asistență țărilor afectate de dezastre provocate de om sau calamități naturale.
R. Moldova a beneficiat de Mecanismul de Protecție Civilă al UE pentru a face față valului mare de refugiați ucraineni, care au fugit din calea războiului. 18 state membre ale UE și Norvegia au oferit țării noastre asistență prin intermediul acestui mecanism.
„Mecanismul de protecție civilă al UE își propune să consolideze cooperarea dintre țările UE și cele zece state participante (Islanda, Norvegia, Serbia, Macedonia de Nord, Muntenegru, Turcia, Bosnia și Herțegovina, Albania, Ucraina și, cel mai recent, R. Moldova) în domeniul protecției civile, pentru a îmbunătăți prevenirea, pregătirea și răspunsul la dezastre”, se arată în comunicatul Comisiei Europene.
Atunci când o situație de urgență depășește capacitățile de răspuns ale unei țări din Europa și nu numai, aceasta poate solicita asistență prin intermediul Mecanismului. Comisia Europeană joacă un rol cheie în coordonarea răspunsului la dezastre la nivel mondial.
De la înființarea sa în 2001, Mecanismul de protecție civilă al UE a răspuns la 700 de cereri de asistență în interiorul și în afara UE.