Putin susține că Rusia „nu are ambiții imperiale” și nu intenționează să atace NATO
Președintele rus Vladimir Putin susține că țara sa nu are „ambiții imperiale” şi nu intenționează să atace NATO. Declarația a fost făcută miercuri, 5 iunie, în cadrul unei întâlniri cu mai multe agenții internaționale de presă, în răspuns la o întrebare adresată de AFP.
„Nu căutați ceea ce nu există (...) nu căutați ambițiile noastre imperiale. Ele nu există”, a declarat președintele Putin.
Putin a criticat din nou Occidentul care îl acuză că dorește o confruntare militară cu NATO şi, prin urmare, trebuie să se pregătească pentru aceasta.
„Se spune că Rusia vrea sa atace NATO (...) Cine a inventat această absurditate? Prostii”, a declarat liderul de la Kremlin.
Moscova a negat luni de zile că pregătește o ofensivă militară împotriva Ucrainei, înainte de a lansa în cele din urmă atacul din 24 februarie 2022, acuzând Occidentul că intenționează să se folosească de aliatul ucrainean pentru a slăbi sau chiar distruge Rusia, notează AFP.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Anterior, Occidentul a făcut declarații contradictorii cu privire la probabilitatea unui război cu Rusia. Comandantul-șef norvegian consideră că NATO are la dispoziție doi-trei ani pentru a se pregăti de război, iar comandantul-șef britanic crede că Rusia nu dorește un război cu NATO. Secretarul general al NATO este de aceeași părere.
În același timp, Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a declarat că este nevoie de consolidarea capacităților operative ale armatei germane, astfel încât aceasta să fie pregătită pentru un eventual război în anul 2029.