Putin și Lukașenko poartă discuții la Minsk într-un format restrâns

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, și omologul său din Belarus, Alexandr Lukaşenko, poartă discuţii într-un format restrâns la Minsk, transmite RIA.
„Înainte de venirea noastră aici, ne-a fost raportat ce se întâmplă în anumite domenii de activitate. În general, în opinia mea, nu există probleme nerezolvate (n.r. la Moscova și Minsk), așa cum am înțeles din rapoarte”, a spus liderul rus.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Din partea Rusiei, la negocieri participă ministrul de externe Serghei Lavrov, prim-viceprim-ministrul Denis Manturov, vicepremierul Alexanr Novak, consilierul prezidențial Iuri Ușakov și ministrul apărării Andrei Belousov. Ulterii, șefii celor două state vor avea o întâlnire în format extins.
Putin a ajuns la Minsk joi seara, iar Lukașenko l-a întâmpinat la aeroport. După aterizare, președintele rus a spus că intenționează să discute cu colegul său probleme de securitate, precum și participarea Belarusului la exerciții cu arme nucleare nestrategice.